Nicolo Napoli revine cu o victorie la FC U Craiova, 1-0 cu FC Voluntari în Cupa României

Data:

FC U Craiova 1948 a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, la Târgu Jiu, într-un meci din Grupa A a Cupei României, potrivit Agerpres.

La primul meci în cel de-al nouălea mandat al antrenorului italian Nicoo Napoli la formaţia din Bănie, alb-albaştrii s-au impus prin golul marcat de Aurelian Chiţu (6), din pasa lui George Ganea.

Fiecare echipă a avut câte o bară, oaspeţii prin George Merloi (58), iar gazdele prin Gabriel Iancu (73), la ambele faze intervenind portarii.

Ilfovenii au solicitat penalty în min. 62, la un duel între George Ganea şi Alexandru Vlad, dar, după consultarea arbitrajului video s-a dictat henţ la Vlad.

FC U Craiova venea după un egal cu Dinamo în prima etapă a competiţiei (0-0), iar FC Voluntari câştigase în deplasare cu Unirea Slobozia (1-0).

În celelalte meciuri din etapa a doua, Unirea Slobozia a remizat cu Petrolul Ploieşti (0-0), iar Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, deţinătoarea trofeului, a învins-o pe Dinamo cu 3-2, la Bucureşti.

Ultima etapă programează partidele Sepsi OSK – FC Voluntari, Petrolul – FC U Craiova şi Unirea Slobozia – Dinamo.

Conform noului format al competiţiei, toate echipele joacă, în grupe, un meci cu o echipă din cele trei urne valorice, disputate pe terenurile formaţiilor mai slab clasate în sezonul trecut. Primele două echipe clasate în fiecare grupă se califică în sferturile de finală. Câştigătoarele grupelor vor disputa meciurile din sferturile de finală pe teren propriu.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lionel Messi, în lotul preliminar al naţionalei Argentinei pentru meciurile din luna iunie

Atacantul Lionel Messi a fost inclus în lotul preliminar al naţionalei de fotbal a Argentinei pentru meciurile din...

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar 19 stranieri pentru meciurile naţionalei cu Austria şi Cipru

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 19 jucători care evoluează în străinătate pentru...

NBA – Nuggets şi Thunder vor juca meciul decisiv pentru calificarea în finala Conferinţei de Vest

Denver Nuggets, campioana ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) din 2023, s-a impus cu 119-107 în faţa formaţiei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu ştiu ce pregăteşte FCSB, noi suntem pregătiţi să câştigăm

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu este...