Nicolae Stanciu – Cred că este esenţial să începem campania pentru Mondial cu o victorie

Data:

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că este esenţial ca tricolorii să înceapă campania de calificare la Cupa Mondială din 2026 cu o victorie împotriva selecţionatei Bosnia-Herţegovina.

„Cred că toată lumea are aşteptări de la noi, dar cred că cel mai important este că noi avem aceste aşteptări de la noi, să ducem România la Mondial. Ştim că nu este uşor, pentru că am participat ultima oară în 1998 şi au fost multe generaţii şi înaintea noastră şi mulţi dintre jucătorii care suntem acum am eşuat în precedentele companii. Dar ceea ce s-a întâmplat la EURO ne dă încredere, ştim că este loc şi de mai bine şi că putem să ne îmbunătăţim jocul şi suntem încrezători. Cred că este esenţial să începem cu o victorie, dar în acelaşi timp suntem conştienţi că primul meci este şi cel mai dificil. Ar fi ideal şi toată lumea îşi doreşte să începem cu o victorie. Vom face totul pentru a reuşi acest lucru. Ştim că şi fanii au cumpărat toate biletele şi vin alături de noi. Cred că este esenţial într-o campanie să începi cu cele trei puncte”, a declarat Stanciu.

El consideră că toate echipele din grupă pornesc cu şanse egale, cu un mic plus de partea Austriei.

„În campania de calificare pentru Mondial, doar locul întâi te duce direct acolo, locul 2 mai are de disputat încă două meciuri de baraj Noi respectăm pe toată lumea, indiferent că e Bosnia, că e San Marino. Acest grup şi împreună cu stafful nu cred că tratează niciun adversar cu superficialitate, indiferent de numele pe care îl poartă. Într-adevăr, dacă ne uităm, poţi să zici că Austria are puţin avantaj, dar nu cred că în teren intră cotele de piaţă ale jucătorilor. Cred că toate echipele pornesc cu şanse egale”, a completat Stanciu.

Căpitanul tricolorilor afirmă că nu este singurul lider al echipei naţionale şi că şi alţi jucători obişnuiesc să ţină discursuri motivaţionale înaintea partidelor: „Eu vorbesc înainte de fiecare meci, dar cred că toată lumea e pregătită, e conştientă. Nu mi se pare neapărat că dacă spui ceva înainte de meci chiar şi motivează anumiţi jucători. Pentru că facem ceea ce ne place, jucăm pentru România. Motivaţia şi disciplina, să avem atitudine, ar trebui să o avem la fiecare meci pe care-l jucăm, indiferent că joci un meci amical sau oriunde, mai ales când e vorba de echipa naţională. Nu m-am gândit încă ce o să zic, vom vedea mâine. Nu cred că sunt singurul lider al acestei echipe. Oricine vrea să vorbească sau are ceva de spus, facem asta destul de des. Şi în cantonament când e nevoie de ceva ne strângem”.

Stanciu a mai spus că speră ca generaţia sa să fie cea care „sparge blestemul” ratării calificărilor la Cupa Mondială.

„Şi noi pornim cu aceleaşi gânduri, avem aşteptări mari de la noi şi noi aşteptăm să ne calificăm. Nu cred că e o presiune în plus, până la urmă, ceea ce facem şi ce pregătim la antrenamente trebuie să arătăm în meci. Odată şi odată va trebui ca o generaţie să spargă acest blestem. Pentru că sunt foarte mulţi ani de când România nu a mai fost la Mondial. Şi sperăm să fim noi această generaţie”, a mai spus căpitanul naţionalei României.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Bosnia-Herţegovina, pe Arena Naţională din Capitală, vineri, de la ora 21:45, şi San Marino, pe San Marino Stadium din Serravalle la 24 martie, de la ora 21:45, în primele sale meciuri din campania de calificare la CM 2026.

Naţionala României face parte din Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026.

România nu s-a mai calificat la un turneu final al Cupei Mondiale din 1998. Ultima ediţie, găzduită de Qatar, în 2022, a fost câştigată de Argentina.

Campania de calificare la CM 2026 debutează în Europa în martie 2025 şi se va încheia în noiembrie 2025.

Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Arbitrul român Istvan Kovacs, delegat la meciul Slovenia – Slovacia, din Liga Naţiunilor

Românul Istvan Kovacs va arbitra meciul dintre Slovenia şi Slovacia, care va avea loc duminică, pe Stadionul Stozice...

Daniel Bîrligea, indisponibil pentru meciurile naţionalei cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino

Atacantul Daniel Bîrligea a acuzat probleme musculare la o şedinţă de pregătire şi a devenit indisponibil pentru partidele...

Arte marţiale mixte: Conor McGregor şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Republicii Irlanda

Legenda artelor marţiale mixte Conor McGregor a anunţat joi pe reţelele de socializare că va candida pentru funcţia...

Sesiunea CIO din 2027 va avea loc la Punta Cana (Republica Dominicană)

Cea de-a 146-a Sesiune a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), din anul 2027, se va desfăşura la Punta Cana,...