Nicolae Dică , după înfrângerea cu West Ham: „Păcat că am făcut cadou acel penalty celor de la West Ham”

Data:

Antrenorul formaţiei FCSB, Nicolae Dică, a afirmat, la finalul partidei cu West Ham, disputat la Londra, scor 3-1, în prima etapă a grupelor Conference League, că echipa sa a făcut cadou englezilor penalty-ul din minutul 64, prin care gazdele au egalat, potrivit Agerpres.

„Păcat că am făcut acel penalty cadou în minutul 70. Până atunci am avut un joc foarte bun, defensiv am stat foarte bine. Ei şi-au creat câteva oportunităţi în prima repriză, dar şi noi am avut un joc bun. Ei până la acel penalty nu şi-au creat ocazii multe, apoi am făcut acea greşeală şi, cu suporterii şi cu valoarea pe care o au, au reuşit să mai marcheze alte două goluri. Iar noi nu am mai reuşit să ne creăm ocazii foarte mari”, a afirmat Dică la postul Pro Arena.

Tehnicianul consideră că echipa sa a reuşit 70 de minute să se ridice la nivelul unei echipe puternice din campionatul englez: „70 de minute ne-am ridicat la nivelul lor, ăsta este un lucru important, că am jucat la nivelul unei echipe din Anglia cu un buget foarte mare. Mă bucură acest lucru, dar trebuie să ducem 90 sau 95 de minute, să nu mai facem astfel de greşeli, pentru că le-am făcut şi în campionat, şi în Europa”.

Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Am venit la AC Milan ca să câştig”, a spus Luka Modric

"Am venit la AC Milan ca să câştig", a declarat, pentru TG1, mijlocaşul croat Luka Modric, scrie site-ul...

Antrenorul Hansi Flick, suspendat, nu va sta duminică pe banca tehnică în El Clasico

Antrenorul echipei FC Barcelona, germanul Hansi Flick, nu va putea sta pe banca tehnică la primul Clasico al...

Raphinha (FC Barcelona), apt de joc pentru Clasico

Atacantul brazilian Raphinha s-a antrenat cu echipa Barcelonei şi antrenorul Hansi Flick speră să conteze pe el, duminică,...

Ciclism: Nairo Quintana şi-a prelungit cu un an contractul cu Movistar

Echipa ciclistă Movistar a anunţat, miercuri, prelungirea contractelor a şase rutieri, între care cel al columbianului Nairo Quintana...