Nicholas David Ionel a ratat calificarea în finala turneului Sibiu Open

Data:

Nicholas David Ionel a fost învins de bosniacul Damir Dzumhur cu 0-6, 7-6 (6), 6-3, în semifinalele turneului challenger Sibiu Open, dotat cu premii totale de 45.730 de euro şi organizat de Tenis Club Pamira din Sibiu, potrivit Agerpres.

Nicholas David Ionel (19 ani, 283 ATP), care a câştigat primul set cu un neverosimil 6-0, s-a înclinat după două ore şi 19 minute în faţa mai experimentatului său adversar Damir Dzumhur (30 ani, 192 ATP), fost număr 23 mondial. În actul secund, Ionel a condus cu 6-5 şi a avut serviciul, însă nu a reuşit să încheie conturile.

Românul s-a ales cu un cec de 2.160 de euro şi 30 de puncte ATP.

Finala va fi una bosniacă, Dzumhur urmând să-l întâlnească duminică pe conaţionalul său Nerman Fatic, care a trecut de argentinianul Federico Coria, principalul favorit, cu 4-6, 6-4, 6-3.

Nicholas David Ionel a pierdut sâmbătă şi la dublu, în sferturi, alături de Ştefan Paloşi, în faţa perechii Victor Vlad Cornea/Zdenek Kolar. Sibianul Cornea şi cehul Kolar au ratat apoi calificarea în finala de dublu.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...