NHL: Tampa Bay Lightning, aproape de calificare în finala Conferinţei de Est

Data:

Tampa Bay Lightning, câştigătoarea ultimelor două Cupe Stanley, a surclasat-o cu 5-1 pe Florida Panthers, duminică pe teren propriu, şi se află la o singură victorie de calificarea în finala Conferinţei de Est a ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), informează AFP, potrivit Agerpres.

Tampa Bay conduce cu 3-0 în seria semifinală din play-off şi va juca meciul patru luni, pe patinoarul rivalei sale.

Nikita Kucerov şi Steven Stamkos au fost determinanţi pentru victoria lui Lightning, primul reuşind un gol şi trei pase decisive, iar al doilea o dublă. Corey Perry şi Erik Cernak au înscris primele două goluri.

Este pentru a cincea oară când Tampa Bay conduce cu 3-0. Clubul din Florida a câştigat precedentele patru serii, ultima oară cu Montreal Canadiens în finală, anul trecut (4-1).

La New York, Rangers a redus din ecart la general în faţa echipei Carolina Hurricanes (1-2), impunându-se cu 3-1 pe teren propriu, în meciul al treilea. Următorul meci al semifinalei este programat marţi.

În Conferinţa de Vest, Edmonton Oilers a trecut în avantaj cu scorul general de 2-1 în duelul cu Calgary Flames, graţie victoriei cu 4-0 pe propriul patinoar, prin tripla lui Evander Kane. Meciul patru se joacă marţi.

Confruntările din play-off de dispută după sistemul cel mai bun din şapte meciuri.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...