NHL – Florida Panthers a preluat conducerea în finala Cupei Stanley

Data:

Echipa Florida Panthers a preluat conducerea în finala Cupei Stanley, după ce s-a impus fără drept de apel pe propriul patinoar, cu scorul de 6-1, în faţa formaţiei Edmonton Oilers, luni seara, în cel de-al treilea meci al finalei Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL).

Două primele două meciuri foarte strânse, în care cele două rivale au obţinut câte o victorie în prelungiri, al treilea duel a fost dominat clar de campioana en titre.

Panthers a deschis scorul după doar 56 de secunde de joc, prin Brad Marchand (37 ani), care a devenit cel mai vârstnic jucător din istoria NHL care a marcat în primele trei meciuri ale finalei Cupei Stanley.

Celelalte goluri au fost înscrise de Carter Verhaeghe, Sam Reinhart, Sam Bennett, Aaron Ekblad şi Evan Rodrigues pentru învingători, respectiv Corey Perry.

Florida Panthers conduce acum cu 2-1 în duelul cu Edmonton Oilers, meciul al patrulea fiind programat joi seara, tot la Sunrise (Florida).

Edmonton Oilers, învinsă anul trecut cu 4 victorii la 3 de Panthers în finala NHL, speră să devină prima echipă canadiană care cucereşte Cupa Stanley, după Montreal Canadiens, în 1993.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Simeone (Atletico Madrid) şi-a cerut scuze după reacţiile faţă de Vinicius Jr

Antrenorul lui Atletico Madrid, Diego Simeone, şi-a cerut scuze pentru acţiunile sale de pe marginea terenului în timpul...

Auto: Raliul Dakar – Nasser Al-Attiyah (Dacia) se menţine lider după etapa a opta

Pilotul qatarian Nasser Al-Attiyah (Dacia Sandriders) rămîne lider în Raliul Dakar, la clasa auto, după desfăşurarea etapei a...

Adidas lansează o reproiectare a mingii originale a Ligii Campionilor pentru a marca cea de-a 25-a aniversare

Adidas a lansat o reproiectare a mingii originale a Ligii Campionilor UEFA pentru a sărbători 25 de ani...

Carlos Alcaraz s-a antrenat în tricoul lui LeBron James, înaintea Openului Australiei

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz s-a antrenat în tricoul celebrului baschetbalist american LeBron James, luni, la Melbourne, unde liderul...