NHL – Boston Bruins învinge în Florida şi evită eliminarea din play-off

Data:

Echipa Boston Bruins a evitat eliminarea în turul al doilea al play-off-ului Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), după ce a învins la limită în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia Florida Panthers, într-o partidă disputată marţi seara.

Portarul oaspeţilor, Jeremy Swayman, a avut 28 de intervenţii reuşite pe gheaţa patinoarului din Sunrise, zece dintre ele în ultima repriză, inclusiv una în faţa lui Sam Reinhart, cu nouă secunde înainte de sirenă.

Florida Panthers, finalista Cupei Stanley în sezonul trecut, conduce cu 3 victorii la 2 în această serie din Conferinţa de Est, meciul al şaselea – din cele şapte programate – urmând să se dispute vineri la Boston.

În conferinţa de Vest, Edmonton Oilers s-a impus pe propriul patinoar, cu 3-2, în faţa rivalei Vancouver Canucks, în cel de-al patrulea meci din acest duel 100% canadian.

Cele două echipe se află acum la egalitate, cu câte două victorii fiecare, meciul al cincilea urmând să se dispute joi, la Vancouver.

Seriile din play-off-ul NHL se dispută după sistemul „cel mai bun din şapte meciuri”, iar prima echipă care obţine patru victorii se califică în faza următoare.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lautaro Martinez se bucură de încrederea deplină a lui Inter Milano şi a lui Cristian Chivu

Atacantul Lautaro Martinez a fost înlocuit în ultimele două meciuri ale lui Inter Milano, dar, potrivit ziarului La...

F1: Verstappen susţine că ar fi avut asigurat deja titlul mondial cu maşina lui Norris

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a declarat că lupta pentru titlul mondial din Formula 1 era deja...

LPF, campanie de conştientizare împotriva violenţei asupra femeilor

Liga Profesionistă de Fotbal şi Centrul FILIA au iniţiat o campanie de conştientizare împotriva violenţelor săvârşite asupra femeilor,...

Liverpool i-a recuperat pe Alisson şi Wirtz înaintea meciului cu West Ham United

Campioana en titre a Angliei la fotbal, FC Liverpool, va putea conta pe portarul brazilian Alisson Becker şi...