NFL a programat în acest an două meciuri în Germania şi trei în Anglia

Data:

Cinci meciuri din sezonul regulat al NFL vor fi disputate peste hotare în 2023, după succesul primului meci din liga profesionistă de fotbal american în Germania, la jumătatea lunii noiembrie 2022, a anunţat NFL într-un comunicat citat de AFP și Agerpres.

În cadrul celor 544 de meciuri din sezonul regulat 2023/24, NFL va juca cinci meciuri pe continentul european.

Trei vor fi organizate la Londra – două pe stadionul Tottenham şi unul pe Wembley – cu participarea echipelor Buffalo Bills, Tennessee Titans şi Jacksonville Jaguars, în timp ce două meciuri vor avea loc în Germania, cu participarea altor patru echipe, între care New England Patriots şi Kansas City Chiefs.

Datele partidelor din Germania, precum şi cele ale oraşelor gazdă vor fi precizate ulterior, dar NFL anunţase anterior că Munchen şi Frankfurt vor găzdui meciuri din NFL timp de patru sezoane.

Prima partidă din NFL în Germania s-a disputat pe 13 noiembrie 2022 pe Allianz Arena din Munchen, între Tampa Bay Buccaneers şi Seattle Seahawks, încheindu-se cu o victorie a echipei din Florida (21-16), în faţa a 67.000 de spectatori şi 2,7 milioane de telespectatori în Germania.

NFL se exportă în străinătate organizând meciuri din sezonul regulat în afara Americii de Nord din 2007, după modelul NBA, început în 1990.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...