Atacantul brazilian Neymar a trebuit să părăsească terenul duminică după o eroare de arbitraj în timpul înfrângerii suferite de Santos, 0-3 cu Coritiba, cu o zi înainte de anunţarea lotului Braziliei pentru Cupa Mondială de fotbal din 2026, informează AFP.
Titular în etapa a 16-a a campionatului brazilian, atacantul vedetă, în vârstă de 34 de ani, a fost înlocuit în minutul 65, scorul fiind deja stabilit în favoarea oaspeţilor şi plasând clubul paulista în pragul retrogradării.
Antrenorul lui Santos, Cuca, tocmai hotărâse să-l introducă pe Robinho Jr în locul numărului 31, Gonzalo Escobar. Neymar era în afara terenului şi primea îngrijiri medicale în acel moment, iar al patrulea arbitru a ridicat panoul de rezerve, anunţând că numărul 10, Neymar, va fi înlocuit de numărul 31, Escobar.
Neymar şi coechipierii săi au protestat împotriva deciziei, chiar vehement, arătând camerelor de televiziune un bilet scris de mână care indica faptul că antrenorul solicitase înlocuirea lui Escobar. Dar Robinho Jr intrase deja în joc şi nu mai era posibilă anularea înlocuirii.
Acest episod vine într-un moment nepotrivit pentru Neymar, deoarece selecţionerul Braziliei, italianul Carlo Ancelotti, urmează să anunţe luni lotul său pentru Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic şi Canada (11 iunie – 19 iulie).
Golgheterul din toate timpurile al „Selecao”, cu 79 de goluri, Neymar nu a fost convocat încă de Ancelotti. Din cauza accidentărilor recurente, ultima dată când a jucat pentru cvintupla campioană mondială a fost în octombrie 2023.
AGERPRES



