Fotbalistul Neymar l-a contrazis duminică pe selecţionerul Braziliei, Carlo Ancelotti, asigurând că absenţa sa de la meciurile Selecao de luna aceasta s-a datorat unei decizii tehnice şi nu unor probleme fizice, aşa cum declarase antrenorul, relatează AFP.
„Am avut o umflătură la muşchiul aductor. A fost inconfortabil, dar nimic grav, chiar am jucat astăzi (duminică, n. red). Împotriva lui Bahia nu aveam cum să joc (suspendare). Aşa că au preferat să mă scutească de antrenamente ca să mă pot recupera”, a explicat starul brazilian după ce echipa lui, Santos, a remizat acasă cu Fluminense (0-0).
„Cred că am fost lăsat în afara (lotului) din motive tehnice, cred că nu are nicio legătură cu condiţia mea fizică”, a adăugat jucătorul în vârstă de 33 de ani, precizând totodată că respectă decizia antrenorului.
Absenţa celui mai bun marcator din istoria Selecao (79 de goluri în 128 de meciuri) de la ultimele două meciuri de calificare pentru Cupa Mondială din 2026 a fost relativizată de tehnicianul italian.
„Pe Neymar nu era nevoie să-l testăm. Toată lumea îl cunoaşte. Ca şi alţii, el trebuie să ajungă într-o bună condiţie fizică pentru a ajuta echipa naţională să dea tot ce are mai bun la Cupa Mondială”, a spus Ancelotti după ce a dezvăluit lista jucătorilor.
Deja calificată la CM 2026, Brazilia va întâlni în ultimele două meciuri din preliminarii Chile pe 4 septembrie, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, şi Bolivia, cinci zile mai târziu, în deplasare, la 4.150 metri altitudine.
Ultima dată când Neymar a purtat tricoul verde şi galben a fost în octombrie 2023, când a suferit o accidentare gravă la genunchi într-un meci împotriva Uruguayului, la Montevideo.
Neymar fusese convocat de predecesorul lui Ancelotti, Dorival Junior, pentru meciurile din martie (victorie cu 2-1 împotriva Columbiei şi înfrângere cu 1-4 împotriva Argentinei), însă a fost nevoit să declare forfait din cauza unei accidentări la coapsă.
În iunie el şi-a prelungit până la sfârşitul anului contractul cu Santos, clubul la care a debutat şi la care a revenit la sfârşitul lunii ianuarie.
Victima unor accidentări în primele luni, Neymar a jucat în opt din ultimele nouă meciuri ale lui Santos, ratând doar meciul de weekendul trecut împotriva formaţiei Bahia din cauza suspendării.
AGERPRES