Neymar evită întrebările despre retragere, iar tatăl jucătorului exclude varianta renunţării la carieră

Data:

Atacantul brazilian Neymar a evitat, luni, să se pronunţe cu privire la o eventuală retragere la finalul contractului său cu Santos, deşi tatăl său a declarat că acesta „va continua să joace fotbal”, relatează AFP.

Vedeta în vârstă de 34 de ani şi-a încheiat cariera internaţională alături de naţionala Braziliei după înfrângerea suferită de „Selecao” în optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026 în faţa Norvegiei, un meci marcat de lacrimi şi în care a transformat un ultim penalty, reducând scorul la 1-2, însă fără succes.

Cu toate acestea, Neymar rămâne sub contract cu clubul său de suflet până în luna decembrie.

„Când îmi va expira contractul, mă voi gândi dacă să rămân la Santos, să plec sau să mă retrag. Chiar nu ştiu ce voi face”, a declarat el când a fost întrebat despre viitorul său, în timpul unei licitaţii caritabile pe care o găzduia la Sao Paulo.

„O luăm pas cu pas, meci cu meci. Mă simt bine din punct de vedere fizic”, a adăugat fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain, care s-a confruntat cu o serie de accidentări în ultimii ani.

Şi tatăl său, care îi este impresar, Neymar da Silva Santos, a fost întrebat despre acest subiect.

„Lui Neymar îi place să joace fotbal. Ce altceva să facă? Încă nu are diplomă de medic, aşa că va continua să joace”, a spus el, glumind.

Neymar este adesea ironizat pentru stilul său de viaţă şi a fost recent aspru criticat pentru participarea la un turneu de poker în timp ce coechipierii săi disputau un meci din Copa Sudamericana în Venezuela.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Golul victoriei din derby-ul oraşului Manchester a fost validat eronat, potrivit Pro Ref

Arbitrul responsabil cu analiza video (VAR) a evaluat greşit validarea golului lui Erling Haaland, care a decis derby-ul...

Bayern Munchen a câştigat în faţa nou promovatei Elversberg (2-1), cu primul gol al lui Kane

Bayern Munchen a învins-o pe SV Elversberg cu scorul de 2-1, duminică, în deplasare, în etapa a treia...

Ronaldo cere Ligii saudite interzicerea unor suporteri după scandările la adresa lui Jota

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a cerut ligii saudite de fotbal să suspende orice suporter care a scandat împotriva...

PSG a obţinut prima sa victorie în Ligue 1 în acest sezon

Echipa de fotbal Paris Saint-Germain, campioana Franţei şi a Europei, a obţinut prima sa victorie în acest sezon...