Atacantul Neymar a marcat golul echipei braziliene Santos FC, care a remizat în deplasare cu formaţia paraguayană Recoleta, 1-1, marţi, în Grupa D a competiţiei de fotbal Copa Sudamericana, transmit agenţiile internaţionale de presă.
La doar al 12-lea său meci din acest an, Neymar a deschis scorul în prima repriză, după o combinaţie cu Benjamin Rollheiser (41).
În ciuda faptului că a avut mai puţin de o treime din posesie, Recoleta a reuşit egalarea pe final, prin rezerva Fernando Galeano (86).
În urma acestui egal, Santos rămâne pe ultimul loc, cu trei puncte din patru meciuri, devansată de San Lorenzo (Argentina), 6 puncte, Deportivo Cuenca (Ecuador), 5 puncte, şi Recoleta, 4 puncte.
Echipa paulista va juca acasă ultimele două meciuri, cu San Lorenzo şi Deportivo Cuenca, doar primele două clasate continuând competiţia.
AGERPRES



