Neymar a jucat din nou pentru Santos FC, după o absenţă de peste o lună

Data:

Starul brazilian Neymar a jucat din nou într-un meci oficial după o absenţă de peste o lună, generată de o accidentare, însă nu a putut ajuta echipa de fotbal Santos FC să evite eliminarea din Cupa Braziliei, informează EFE.

Fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain a intrat pe teren în minutul 65 al partidei pe care Santos a pierdut-o la loviturile de departajare în faţa formaţiei de ligă secundă CRB, scor 4-5, în şaisprezecimile de finală din „Copa do Brasil”. Cele două echipe s-au aflat la egalitate, 0-0, la finalul timpului regulamentar.

În ciuda faptului că Neymar nu a ratat la loviturile de departajare, CRB şi-a asigurat o calificare fără precedent în optimile competiţiei.

Revenirea vedetei era aşteptată cu nerăbdare de fanii lui Santos, echipă aflată pe penultimul loc în prima ligă braziliană, după patru înfrângeri în ultimele cinci meciuri.

Neymar a suferit o leziune la coapsa stângă în cursul unui meci cu Atletico Mineiro, la jumătatea lunii aprilie, a doua sa accidentare din acest sezon.

Probleme medicale l-au ţinut pe atacant departe şi de selecţionata Braziliei, care va fi condusă de italianul Carlo Ancelotti.

Neymar a semnat în iarnă un contract pe şase luni cu Santos FC, clubul său formator, care se va încheia în iulie şi nu se ştie încă dacă va fi prelungit.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Salah a participat la antrenamentul de luni al lui Liverpool

Mohamed Salah a zâmbit şi a stat de vorbă cu coechipierii săi în timp ce participa luni la...

Cristian Chivu îşi pune amprenta asupra lui Inter Milano (AFP)

Cristian Chivu "îşi pune amprenta" asupra lui Inter Milano, scrie luni AFP, ce remarcă rezultatele bune obţinute de...

Bayern Munchen şi RB Leipzig, advesare în sferturile de finală ale Cupei Germaniei

Bayern Munchen şi RB Leipzig, primele două clasate în Bundesliga, vor fi adversare în sferturile de finală ale...

Tottenham îl investighează pe Yves Bissouma pentru consum de gaz ilariant

Clubul englez de fotbal Tottenham Hotspur îl investighează pe jucătorul său Yves Bissouma, după ce un videoclip în...