Neagu, Broch şi Amorim, de la CSM Bucureşti, nominalizate pentru echipa ideală a Ligii Campionilor

Data:

Trei jucătoare de la CSM Bucureşti, Cristina Neagu, olandeza Yvette Broch şi brazilianca Eduarda Amorim, au fost nominalizate între cele 54 de jucătoare candidate pentru echipa ideală a acestui sezon al Ligii Campionilor la handbal feminin, potrivit site-ului federaţiei continentale de profil (EHF), citat de Agerpres.

Neagu figurează la postul de inter stânga, Broch la pivot, iar Amorim, venită în iarnă la CSM de la Rostov, după excluderea cluburile din Rusia din cupele europene, este nominalizată la cea mai bună apărătoare.

În această anchetă există în total 60 de nominalizaţi la 10 categorii, şapte poziţii de joc, plus cea mai bună apărătoare, cea mai tânără jucătoare şi cel mai bun antrenor.

Echipele calificate la turneul Final4 de la Budapesta au cei mai mulţi nominalizaţi, Metz Handball şi Vipers Kristiansand, câte 9 jucătoare,iar Team Esbjerg şi Gyor, câte 8.

Şapte dintre nominalizaţii din acest sezon s-au regăsit şi în propunerile din sezonul trecut, Cristina Neagu, Eduarda Amorim, Stine Oftedal (Gyor), Nora Mork (Vipers), antrenorul Ole Gjekstad (Vipers), Henny Reistad (Team Esbjerg) şi Pauletta Foppa (Brest).

Oftedal, Amorim şi Neagu au făcut parte nu numai din All-star Team în 2020/21, dar şi în sezonul 2019/20, iar Oftedal şi Amorim au fost prezente chiar şi în ediţia 2018/19.

Neagu deţine recordul pentru cele mai multe prezenţe în echipa ideală a sezonului în Champions League, de şase ori, la egalitate cu Amorim.

Pe lista nominalizatelor din acest sezon se regăsesc şi foste jucătoare ale unor echipe româneşti, Ivona Pavicevic (ex-Corona Braşov), Isabelle Gullden, Nora Mork, Jovanka Radicevic, Marit Frafjord (toate foste la CSM Bucureşti), Maren Nyland Aardahl (ex-SCM Râmnicu Vâlcea), Linn Blohm (fostă la Minaur Baia Mare) sau Martin Ambros, fostul selecţioner al echipei României.

De asemenea, sunt şi trei jucătoare care vor evolua din sezonul viitor în Liga Florilor, portarul Ivana Kapitanovic (la CS Rapid), interul stânga Kalidiatou Niakate (CSM Bucureşti) şi extrema dreaptă Katarina Krpez-Slezak (SCM Craiova).

Propunerile pentru echipa ideală a sezonului 2021-2022 al Ligii Campionilor:

portar: Ivana Kapitanovic (Metz Handball), Barbara Arenhart (Krim Mercator Ljubljana), Dinah Eckerle (Team Esbjerg), Katrine Lunde (Vipers Kristiansand), Laura Glauser (Gyori Audi ETO KC), Althea Reinhardt (Odense Handbold);

extremă stânga: Ivona Pavicevic (Buducnost BEMAX Podgorica), Greta Marton (FTC-Rail Cargo Hungaria), Nadine Schatzl (Gyori Audi ETO KC), Sanna Solberg-Isaksen (Team Esbjerg), Chloe Valentini (Metz Handball), Sunniva Naes Andersen (Vipers Kristiansand);

inter stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Kristine Breistol (Team Esbjerg), Kalidiatou Niakate (Brest Bretagne Handball), Ragnhild Dahl (Vipers Kristiansand), Bruna de Paula (Metz Handball), Emily Boelk (FTC-Rail Cargo Hungaria);

centru: Alina Grijseels (BV Borussia 09 Dortmund), Helene Fauske (Brest Bretagne Handball), Henny Reistad (Team Esbjerg), Meline Nocandy (Metz Handball), Stine Oftedal (Gyori Audi ETO KC), Isabelle Gullden (Vipers Kristiansand);

inter dreapta: Nora Mork (Vipers Kristiansand), Ana Gros (Krim Mercator Ljubljana), Laura van der Heijden (BV Borussia 09 Dortmund), Louise Burgaard ( Metz Handball), Eun-hee Ryu (Gyori Audi ETO KC), Dejana Milosavljevic (Podravka Vegeta Koprivnica);

extremă dreapta: Jovanka Radicevic (Kastamonu Belediyesi GSK), Angela Malestein (FTC-Rail Cargo Hungaria), Alicia Toublanc (Brest Bretagne Handball), Marit Jacobsen (Team Esbjerg), Jana Knedlikova (Vipers Kristiansand), Katarina Krpez-Slezak (Krim Mercator Ljubljana);

pivot: Ana Debelic (Vipers Kristiansand), Yvette Broch (CSM Bucureşti), Maren Nyland Aardahl (Odense Handbold), Astride Ngouan (Metz Handball), Linn Blohm (Gyori Audi ETO KC), Vilde Ingstad (Team Esbjerg);

apărătoare: Marit Malm Frafjord (Team Esbjerg), Kari Brattset Dale (Gyori Audi ETO KC), Eduarda Amorim Taleska (CSM Bucureşti), Zsuzsanna Tomori (Vipers Kristiansand), Camila Micijevic (Metz Handball), Mia Zschocke (BV Borussia 09 Dortmund);

cea mai bună tânără jucătoare: Dione Housheer (Odense Handbold), Katrin Klujber (FTC-Rail Cargo Hungaria), Sara Kovarova (Kastamonu Belediyesi GSK), Pauletta Foppa (Brest Bretagne Handball), Sarah Bouktit (Metz Handball), Csenge Fodor (Gyori Audi ETO KC);

antrenor: Ambros Martin (Gyori Audi ETO KC), Jesper Jensen (Team Esbjerg), Ole Gustav Gjekstad (Vipers Kristiansand), Emmanuel Mayonnade (Metz Handball), Pablo Morel (Brest Bretagne Handball), Natalia Derepasko (Krim Mercator Ljubljana).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...