NBA: Boston Celtics a câştigat duelul liderilor confederaţiilor cu Phoenix Suns

Data:

Boston Celtics a câştigat duelul liderilor confederaţiilor ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), impunându-se în deplasare, cu scorul de 125-98, în faţa formaţiei Phoenix Suns, anunță Agerpres

Jaylen Brown şi Jayson Tatum, vedetele lui Celtics, au strălucit în jocul de la Footprint Center, reuşind să înscrie câte 25 de puncte.

Boston Celtics, liderul Conferinţei de Est, este echipa cu cel mai bun bilanţ de la debutul actualei ediţii a NBA, cu 21 de victorii şi 5 înfrângeri. Succesul de miercuri a fost al zecelea în deplasare de la debutul sezonului pentru elevii antrenorului Joe Mazzulla.

Phoenix Suns, care a suferit a noua înfrângere în 24 de meciuri, a cedat cu şefia Conferinţei de Vest în urma acestui eşec, noul lider fiind New Orleans Pelicans, care a dispus pe teren propriu, cu 104-98, de formaţia Detroit Pistons.

Tot miercuri, Jo Morant (23 ani), starul lui Memphis Grizzlies, a fost autorul a 26 de puncte, 13 recuperări şi 11 assist-uri în partida câştigată în faţa formaţiei Oklahoma City Thunder (123-102). Aceasta este a şasea „triplă dublă” din cariera lui Jo Morant, un record pentru franciza din Tennessee.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Irina Begu s-a oprit în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 7-6 (7/3), 7-6 (8/6),...

Veteranul Richard Gasquet a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei, la Madrid (ATP)

Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet (116 ATP) a pierdut joi meciul cu numărul 1.000 al carierei sale,...

Geraint Thomas, liderul echipei Ineos în Turul Italiei 2024

Ciclistul galez Geraint Thomas, clasat pe locul secund în Turul Italiei din 2023, va fi liderul echipei Ineos...

Roland Garros va dispune de un al doilea teren acoperit pentru turneul de Grand Slam şi JO 2024

Complexul sportiv Roland Garros a raportat finalizarea lucrărilor de modernizare înaintea turneului de Grand Slam (20 mai-9 iunie),...