NBA – Antrenorul lui Dallas Mavericks nu are ‘niciun regret’ după transferul lui Doncic

Data:

Antrenorul echipei Dallas Mavericks, Nico Harrison, calomniat de propriul său public, a dat asigurări că nu are „niciun regret” după transferul şoc al slovenului Luka Doncic la Los Angeles Lakers, în luna februarie, în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP.

„Nu am niciun regret legat de acest transfer”, a asigurat Harrison în faţa presei locale.

În luna februarie, Dallas Mavericks a decis să-l trimită la Los Angeles pe liderul echipei Luka Doncic, la schimb cu Anthony Davis, în cadrul unui transfer şoc în plin sezon.

Dallas Mavericks, finalista din sezonul trecut, a avut o evoluţie modestă în acest sezon (locul 10 în Conferinţa Vest), confruntându-se şi cu accidentarea coordonatorului Kyrie Irving. Apelurile publicului la destituirea lui Harrison s-au înmulţit în ultimele săptămâni.

„O parte din misiunea mea este aceea de a face cele mai bune alegeri pentru Mavericks, nu doar pe moment, ci şi pentru viitor. Anumite decizii ale mele poate nu vor fi populare. Dar este datoria mea şi trebuie să o accept”.

„Filosofia noastră rămâne aceea să ne gândim că apărarea este cea care câştigă titluri şi noi ne-am întărit la acest nivel cu acel schimb”, a adăugat tehnicianul.

Dallas Mavericks joacă miercuri baraj (play-in) cu Sacramento Kings pentru calificarea în play-off şi, în cazul unei înfrângeri, îşi va încheia sezonul. Dacă va câştiga, echipa texană va juca un alt meci vineri pentru a spera să obţină biletul pentru faza finală.

Nico Harrison a primit chiar ameninţări cu moartea şi insulte rasiste, după transferul lui Doncic.

Decizia lui Dallas Mavericks de a-l ceda pe Luka Doncic (26 ani), o adevărată vedetă locală, la LA Lakers la schimb cu Anthony Davis a suscitat un sentiment de trădare în rândul fanilor lui Mavericks, mulţi dintre ei considerând că s-a depăşit linia roşie.

Aflat în prima linie a acestei decizii, care a şocat lumea baschetului, managerul general al francizei texane Nico Harrison a devenit ţinta ameninţărilor repetate cu moartea şi a atacurilor rasiste pe reţelele de socializare.

Luka Doncic a fost unul dintre artizanii campaniei care a dus-o pe Mavs până în finala din 2024. Baschetbalistul sloven, care a disputat de cinci ori All-Star Game, a fost şi cel mai bun marcator al finalei.

La finalul sezonului, el ar fi putut prelungi contractul cu franciza din Texas, pentru 300 de milioane de dolari, dar a fost victima mai multor accidentări în ultimii ani, iar în acest sezon nu a disputat decât 22 din cele 49 de meciuri ale lui Mavericks.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dorinel Munteanu – Pentru mine este o provocare, vreau ca Hermannstadt să redevină o echipă de temut

Noul antrenor al echipa de fotbal FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că instalarea reprezintă o provocare...

Paul Pogba a devenit acţionar al unei echipe profesioniste de curse de cămile

Fotbalistul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei AS Monaco, s-a lansat într-o aventură surprinzătoare, devenind acţionar şi ambasador al...

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Fostul internaţional Dorinel Munteanu a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Hermannstadt,...

Sabalenka afirmă că este injust ca femeile să înfrunte sportive transgen

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, a vorbind despre participarea sportivelor transgen în sportul feminin,...