Nataţie: FINA are în vedere crearea unei „categorii deschise” la care să concureze transsexualii

Data:

Nataţia va deveni „primul sport” care va crea o „categorie deschisă” pentru a permite sportivilor transsexuali să concureze separat, a anunţat, la Budapesta, Husain Al-Musallam, preşedintele Federaţiei internaţionale (FINA), citat de AFP, potrivit Agerpres.

„Nu vreau să se spună unui sportiv că nu poate concura la cel mai înalt nivel”, a declarat Al-Musallam la congresul extraordinar al forului internaţional, ce s-a desfăşurat cu ocazia Campionatelor Mondiale de nataţie.

„Vreau să institui un grup de lucru pentru a crea o categorie deschisă la competiţiile noastre. Noi vom fi prima federaţie care o va face”, a adăugat preşedintele FINA.

Această decizie a FINA survine în timp ce nataţia a fost zguduită de o polemică privind înotătoarea transgen americană Lia Thomas. Studenta de 22 de ani, născută de sex masculin, a devenit în primăvară prima înotătoare transgen care a câştigat un titlu universitar.

Victoria sa în proba de 500 yarzi (457,20 m) a deschis o amplă dezbatere, criticii săi considerând că ea a concurat în calitate de bărbat şi astfel Lia Thomas a beneficiat de un avantaj fiziologic incorect.

Cu ocazia congresului său, FINA a adoptat o nouă politică „incluzivă”, care va exclude numeroase sportive transsexuale din nataţia de elită feminină. Federaţia, a explicat directorul său general, Brent Nowicki, este determinată să menţină competiţii separate pentru bărbaţi şi femei.

FINA recunoaşte, însă, „că anumite persoane pot să nu fie în măsură să concureze la categoria care corespunde cel mai bine genului lor legal sau identităţii de gen”.

În cadrul acestor reguli, competiţia masculină va fi deschisă tuturor. În schimb, sportivii născuţi bărbaţi şi deveniţi femei nu vor putea concura la categoriile feminine ale FINA sau să stabilească recorduri mondiale feminine, chiar dacă au devenit femei la pubertate”, a adăugat Nowicki.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...