Naomi Osaka l-a angajat pe Mouratoglou pentru că ‘nu vrea să aibă regrete’ (BBC)

Data:

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, fostă numărul unu mondial, a început recent colaborarea cu Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al americancei Serena Williams şi al româncei Simona Halep, afirmând că „nu vrea să aibă regrete”, scrie BBC.

„Faptul că a fost antrenorul Serenei m-a făcut să vreau să-l evit, pentru că personalitatea sa este atât de mare. Nu este nepoliticos, pentru că am aflat că nu este adevărat, dar nu ştiam dacă a fost un antrenor bun când a antrenat-o pe Serena. Apoi l-am cunoscut, am vorbit cu el, am lucrat cu el pe teren. Este absolut un antrenor foarte bun”, a declarat Osaka.

Osaka a revenit în circuit în luna ianuarie, după ce a adus pe lume primul ei copil, iar de atunci luptă să revină în top. Ea a atins sferturile de finală la doar două dintre cele 16 turnee pe care le-a disputat în acest sezon şi nu a trecut de turul al doilea în Marele Şlem.

„Cred că sunt într-o etapă a vieţii mele în care nu vreau să am regrete”, a spus Osaka referindu-se la colaborarea cu Mouratoglou.

„Prefer să apăs pe trăgaci şi nu vreau să spun ‘eşec’, dar simt că trebuie să învăţ cât mai multe în această etapă a carierei mele. Încerc să nu intru în relaţii cu oamenii pe termen scurt. Încerc să mă gândesc la asta ca la un angajament pe termen lung”, a adăugat ea.

Naomi Osaka a obţinut miercuri prima sa victorie sub comanda lui Patrick Mouratoglou, impunându-se cu 6-3, 6-2 în faţa italiencei Lucia Bronzetti, în primul tur la Beijing.

Jucătoarea niponă a revenit la Openul Chinei pentru prima oară de la câştigarea titlului la această competiţie, în 2019. Ea o va înfrunta în turul secund pe rusoaica Iulia Putinţeva.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elisabeta Lipă – Căutăm cele mai bune formule, câştigătoare, pentru Los Angeles 2028

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj Elisabeta Lipă a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că participarea la Campionatele...

Bruno Fernandes a confirmat că rămâne la Manchester United

Abordat de clubul saudit Al-Hilal, care i-a făcut o ofertă uriaşă, fotbalistul portughez Bruno Fernandes a confirmat că...

Modric, aproape de un transfer la AC Milan

Mijlocaşul croat Luka Modric, Balonul de Aur din 2018, este aproape de o mutare la AC Milan, a...

Coco Gauff, în semifinale la Roland Garros

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 2 mondial, s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de Mare Şlem...