Naomi Osaka a debutat cu o victorie la turneul WTA de la Auckland

Data:

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, fostă numărul unu mondial, a început sezonul 2025 cu o victorie în două seturi, 6-4, 6-4, în faţa israeliencei Lina Glushko, luni, în primul tur al turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari.

Vedeta niponă a avut evoluţii oscilante de la revenirea sa în circuit, în ianuarie 2024, după ce a adus pe lume o fetiţă, Shai, în iulie 2023.

Aflată în prezent pe locul 57 în clasamentul WTA, Osaka a asigurat încă o dată, înaintea debutului său la Auckland, că flacăra victoriei arde în continuare în ea şi este încrezătoare în capacitatea sa de a reveni în vârf.

Naomi Osaka (27 ani), antrenată în prezent de Patrick Mouratoglou, o va înfrunta în turul următor pe austriaca Julia Grabher (locul 470 WTA), care a dispus cu 2-6, 6-3, 7-6 (9/7) de spaniola Leyre Romero Gormaz (158 WTA).

Rezultate – turul 1:
Clara Tauson (Danemarca/N.5) – Lucrezia Stefanini (Italia) 6-2, 6-3
Rebecca Marino (Canada) – Lulu Sun (Noua Zeelandă/N.4) 6-3, 3-6, 6-3
Bernarda Pera (SUA) – Victoria Jimenez (Andorra) 6-2, 7-5
Nao Hibino (Japonia) – Jule Niemeier (Germania) 6-3, 6-4
Naomi Osaka (Japonia/N.7) – Lina Glushko (Israel) 6-4, 6-4
Julia Grabher (Austria) – Leyre Romero (Spania) 2-6, 6-3, 7-6 (9/7)

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Constantin Gâlcă (Rapid) – Va fi complicat cu ‘U’ Cluj, ne lipsesc doi jucători din linia defensivă

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pentru formaţia...

Ciclism: Contratimpul de joi din Turul Spaniei, redus la 12 km din motive de securitate

Etapa a 18-a a Turului ciclist al Spaniei, un contratimp de 27,2 km programat joi, la Valladolid, a...

Danezul Christian Eriksen a semnat pentru VfL Wolfsburg

Mijlocaşul danez Christian Eriksen a semnat un contract pe doi ani cu echipa germană de fotbal VfL Wolfsburg,...

Sloane Stephens a pierdut în primul tur la Guadalajara (WTA); Monica Niculescu, eliminată la dublu

Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens a fost învinsă de italianca Lucrezia Stefanini cu 6-4, 4-6, 6-1, miercuri,...