Musiala (Bayern Munchen) speră să poată juca pentru naţionala Germaniei în semifinalele Ligii Naţiunilor

Data:

Internaţionalul german Jamal Musiala, mijlocaşul ofensiv al echipei de fotbal Bayern Munchen, a reluat miercuri antrenamentele uşoare, efectuând câteva ture de alergare, în speranţa că va putea fi apt pentru meciurile naţionalei din Final Four-ul Ligii Naţiunilor, scrie DPA.

Bayern München, care a câştigat deja titlul în Bundesliga şi va fi prezent la Cupa Mondială a cluburilor din iunie, a declarat, într-un comunicat, că jucătorul în vârstă de 22 de ani va trece la următoarea fază a pregătirii, după ce a fost indisponibil de la începutul lunii aprilie.

Selecţionerul Germaniei, Julian Nagelsmann, va anunţa lotul pe 22 mai, la cinci zile după ultima etapă din Bundesliga. Germania va înfrunta Portugalia în semifinalele Ligii Naţiunilor, la Munchen, pe 4 iunie. A doua semifinală se va juca o zi mai târziu, la Stuttgart, între campioana europeană, Spania, şi vicecampioana mondială, Franţa.

Finala va avea loc la Munchen duminică, 8 iunie, iar meciul pentru locul trei va avea loc la Stuttgart în aceeaşi zi.

Împreună cu Musiala, dacă va fi apt, lotul lui Nagelsmann ar putea include jucători importanţi care revin după lungi absenţe cauzate de accidentări, precum portarul Marc-Andre ter Stegen şi atacantul Niclas Fullkrug.

Fundaşul central Nico Schlotterbeck va fi sigur indisponibil, dar există semne de întrebare şi în privinţa lui Kai Havertz şi Antonio Rudiger.

Musiala a suferit o ruptură musculară la coapsa stângă în cursul meciului lui Bayern cu FC Augusburg (3-1), disputat la începutul lunii trecute, în Bundesliga, fiind indicată o perioadă de absenţă de până la opt săptămâni.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...