Muller, Neuer, Gundogan, omagiaţi înaintea meciului Germania-Olanda

Data:

Fotbaliştii germani Thomas Muller, Manuel Neuer şi Ilkay Gundogan, care s-au retras de la echipa naţională, au fost omagiaţi de federaţia lor naţională înaintea partidei Germania – Olanda (1-0), disputată marţi în Liga Naţiunilor, scrie EFE.

Festivitatea de despărţire, de la care a lipsit Toni Kroos, a avut loc în faţa publicului de pe Allianz Arena din Munchen şi jucătorii au primit sprijinul necondiţionat al suporterilor, care au afişat patru bannere mari cu chipurile celor patru fotbalişti şi cu mesajul ”Legende. Mulţumim pentru tot băieţi”. La rândul său, directorul sportiv al federaţiei le-a înmânat câte o diplomă înrămată.

Cei patru jucători s-au retras din naţionala Germaniei după ce aceasta a atins sferturile de finală la EURO 2024, găzduit pe teren propriu. În timp ce Toni Kroos şi-a încheiat cariera de jucător profesionist, ceilalţi trei – Manuel Neuer, Thomas Muller, Ilkay Gundogan – continuă să joace pentru echipele lor de club.

Cei patru au în total 451 meciuri la Mannschaft, iar Neuer, Kroos şi Muller au avut un rol important în câştigarea titlului mondial din 2014, ultimul mare succes al nemţilor.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbaliştii Rodri şi Bonmati, printre laureaţii Premiilor pentru Sport din Spania

Fotbaliştii Rodrigo Hernandez şi Aitana Bonmatí au fost recunoscuţi joi drept cei mai buni sportivi ai anului 2023...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu va fi o partidă uşoară cu Unirea, îşi merită punctele din clasament

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Unirea Slobozia, în etapa a...

F1: După ce a avut alergie la cai, Hamilton anunţă că are un nou hobby, călăria

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul echipei de Formula 1 Ferrari, a declarat, recent, că după ce a călărit pentru...

Chelsea, privată de Cole Palmer încă şase săptămâni, a anunţat Enzo Maresca

Echipa engleză de fotbal Chelsea nu va putea conta pe starul Cole Palmer pentru o perioadă de încă...