„Moştenirea lui Lionel Messi va rămâne pentru totdeauna întipărită în memorie”, a declarat marţi David Beckham, după ce legendarul fotbalist argentinian şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională, informează AFP.
„Acesta este momentul să privim în urmă şi să ne dăm seama cât de norocoşi suntem că am fost martori la măreţia unui tânăr care a avut un vis”, a scris Beckham pe contul său de Instagram.
„Leo, ai făcut cinste ţie însuţi, familiei tale, prietenilor tăi şi ţării tale. Ai dat un exemplu şi ai fost o sursă de inspiraţie pentru milioane de copii, nu doar în Argentina, ci în întreaga lume”, a continuat el.
„Leo, i-ai oferit ţării tale cel mai mare dar dintre toate şi, pentru asta, moştenirea ta va rămâne veşnic întipărită în memorie. Felicitări pentru tot ce ai realizat pentru Argentina”, a conchis fostul jucător al lui Manchester United şi Real Madrid.
Fost căpitan al echipei Angliei, Beckham a putut urmări îndeaproape cariera lui Messi, mai întâi ca adversar, iar ulterior în calitate de coproprietar al lui Inter Miami, actualul club al atacantului.
Luni, Messi a anunţat că îşi încheie cariera la naţionala Argentinei, după 207 selecţii şi 125 de goluri.
Jucătorul în vârstă de 39 de ani a câştigat Cupa Mondială din 2022, din Qatar, iar ultimul său meci pentru echipa naţională a fost finala Cupei Mondiale 2026, pe care Argentina a pierdut-o în faţa Spaniei, în luna iulie.
AGERPRES



