Atacantul spaniol Alvaro Morata susţine că motivul despărţirii de Galatasaray a fost cauzat pentru că ”valorile fundamentale nu au fost respectate”, scrie DPA.
Morata a revenit luni la AC Milan, după ce împrumutul său la clubul turc în iarna trecută s-a încheiat cu neînţelegeri, fiind nevoit să renunţe la o parte din salariu. El este aşteptat să se alăture echipei Como, echipă antrenată de compatriotul său Cesc Fabregas, conform presei italiene.
Într-o postare pe contul său de Instagram, Morata a prezentat motivele divorţului său de Galatasaray, club la care a marcat 7 goluri în 16 meciuri disputate în toate competiţiile, de la sosirea sa la Istanbul, în luna februarie.
”Au fost momente în care cuvântul dat şi respectul pentru valorile fundamentale nu au fost respectate. Până la sfârşit, angajamentele asumate nu au fost respectate, până în punctul în care nu am avut de ales decât să renunţ la o parte din salariu şi la alte drepturi contractuale pe care le câştigasem deja prin muncă (cifra publicată nu este corectă). Pentru mine, în viaţă şi în muncă, există principii care nu ar trebui niciodată încălcate, cum ar fi respectul pentru drepturile fiecărei persoane. A nu recunoaşte şi a nu compensa ceea ce s-a câştigat este, pentru mine, inacceptabil şi contrar valorilor de corectitudine şi profesionalism în care cred. Ştiu că aceste probleme nu sunt adesea discutate deschis, dar
cred că este corect să le oferim fanilor explicaţia reală a ceea ce s-a întâmplat. Dumneavoastră şi oraşul Istanbul veţi rămâne mereu în inima mea şi vă doresc tot binele, astăzi şi în viitor.”
În vârstă de 32 de ani, Morata a fost recrutat de Milan de la Atletico Madrid, în iulie 2024, în schimbul sumei de 13 milioane de euro.
Atacantul care s-a lansat în fotbalul profesionist sub culorile lui Real Madrid a mai evoluat anterior în Italia la Juventus Torino, precum şi la clubul englez Chelsea Londra.
AGERPRES