Mohamed Salah, aproape de un acord cu echipa turcă Trabzonspor

Data:

Echipa turcă de fotbal Trabzonspor a anunţat marţi seara că a demarat negocieri cu atacantul egiptean Mohamed Salah, care s-a despărţit în această vară de FC Liverpool, informează AFP.

„Au început negocierile privind transferul jucătorului profesionist Mohamed Salah la clubul nostru”, a precizat pe reţeaua X gruparea de pe ţărmul Mării Negre, care va evolua în play-off-ul Europa League, după ce s-a clasat pe locul al treilea în ediţia trecută a Super Ligii turce.

Salah, în vârstă de 34 de ani, căpitanul şi superstarul selecţionatei Egiptului, cu care a participat la Cupa Mondială 2026, urmează să sosească miercuri la prânz la Istanbul, unde urmează să efectueze un control medical, înainte de a se îndrepta spre Trabzon, în cursul serii.

Salah, care a fost abordat şi de rivala Beşiktaş Istanbul, urmează să semneze un contract pe doi ani cu Trabzonspor, cu opţiune pentru un sezon suplimentar, urmând să încaseze 17 milioane de euro pe an la noul său club, după cum dezvăluie mass-media turcă.

Încoronată campion al Turciei pentru ultima dată în 2022, Trabzonspor este singurul club care rivalizează cu marile forţe din Istanbul – Galatasaray, Fenerbahce şi Beşiktaş.

Mohamed Salah a atins statutul de legendă la naţionala Egiptului (66 de goluri în 119 apariţii) şi la FC Liverpool (257 de goluri şi 123 de pase decisive în 442 de meciuri).

Recrutat de „cormorani” de la AS Roma, în 2027, Salah a câştigat nouă trofee cu Liverpool, inclusiv două titluri în Premier League şi unul în Liga Campionilor.

„The Egyptian King”, cum este supranumit în Anglia, Salah a avut un ultim sezon mult sub standardele sale obişnuite, dar popularitatea sa a rămas la fel de mare atât pe malul râulul Mersey, cât şi al Nilului.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1 – Cadillac, ultima din campionat, îşi schimbă brusc directorul de echipă

Echipa americană de Formula 1 Cadillac, ocupanta ultimului loc în clasamentul Campionatului Mondial, a anunţat, miercuri, în timpul...

Messi a revenit la Inter Miami, dar nu putut împiedica eliminarea din Leagues Cup

Inter Miami, cu Lionel Messi pe banca de rezerve după înmormântarea tatălui său, a fost învinsă acasă cu...

Croatul Zlatko Dalic îl înlocuieşte pe Olăroiu la cârma naţionalei Emiratelor Arabe Unite

Croatul Zlatko Dalic a fost numit selecţioner al Emiratelor Arabe Unite, post în care îi succede românului Cosmin...

Xavi Hernandez, noul selecţioner al Olandei până la CM 2030

Xavi Hernandez a fost numit antrenorul principal al Olandei, cu un contract valabil până la Cupa Mondială din...