Modric (AC Milan), întâmpinat de o mulţime de fani în centrul oraşului Milano

Data:

Croatul Luka Modric, prezentat oficial fanilor lui AC Milan, luni, cu prilejul unui eveniment la magazinul clubului din centrul lui Milano, a fost întâmpinat de o mulţime numeroasă care i-a scandat numele, scrie L’Equipe.

Modric, 40 de ani, care s-a despărţit după 13 sezoane de Real Madrid, a semnat un contract pe un an până în iunie 2026, cu opţiune pentru încă un sezon, cu AC Milan, care a terminat pe un dezamăgitor loc 8 în campionat şi nu va juca în competiţiile europene.

”M-am pregătit să ajung în cel mai bun mod, am văzut amicalele şi multe lucruri pozitive în meciurile împotriva lui Arsenal şi Liverpool, sper să putem continua pe această cale. Am crescut urmărind fotbalul italian, iar Milan a fost echipa pe care am susţinut-o. Toţi idolii mei (precum Boban, n.r.) au jucat pentru Milan. Rămâne unul dintre cele mai bune cluburi de pe planetă, uitaţi-vă doar la titlurile lor europene. Calificarea în Liga Campionilor este pasul numărul unu, minimul. Dar Milan trebuie să atingă cel mai înalt nivel posibil şi să câştige. Şi acesta este şi obiectivul meu. Victoria face parte din cine sunt şi asta vreau să aduc echipei. Întotdeauna cu umilinţă şi muncă asiduă, aceasta este cheia.Vreau să-mi aduc toată experienţa. Ştiu că există aşteptări foarte mari, dar nu există nicio problemă: sunt gata să accept provocarea. Am urmărit campionatul, sunt mulţi jucători croaţi: este foarte competitiv. Sper ca Italia să aibă din nou cele mai puternice echipe din lume. Campionatul spaniol este diferit şi ştiu că trebuie să mă obişnuiesc cu el”, a spus Modric în conferinţa de presă.

Croatul a câştigat şase Ligi ale Campionilor, patru titluri în La Liga, două Cupe ale Spaniei şi cinci Supercupe ale Spaniei cu Real Madrid, dar şi Balonul de Aur în 2018.

AC Milan debutează în noul sezon pe 17 august, când primeşte vizita lui FC Torino.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola (Manchester City) spune că orice este posibil în lupta pentru titlu în Premier League

''Paisprezece meciuri în Premier League sunt o eternitate'', aşa că ''orice se poate întâmpla'' în cursa pentru titlu,...

Răzvan Burleanu – Starea medicală a lui Lucescu s-a îmbunătăţit, nu vorbesc despre variante de selecţioner

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, că starea de sănătate a selecţionerului Mircea Lucescu,...

JO 2026: Papa Leon le-a urat succes sportivilor de la Milano-Cortina

Papa Leon al XIV-lea a transmis vineri cele mai bune urări sportivilor care se pregătesc să concureze la...

Radu Drăguşin, inclus de Tottenham pe lista pentru Liga Campionilor

Fotbalistul român Radu Drăguşin a fost inclus de echipa engleză Tottenham Hotspur pe lista pentru Liga Campionilor, informează...