Moartea lui Maradona – Procesul echipei medicale, amânat din nou

Data:

Procesul mai multor profesionişti din sănătate pentru presupuse neglijenţe care ar fi dus la moartea legendarului fotbalist Diego Armando Maradona în 2020 şi care ar fi trebuit să înceapă în octombrie, a fost amânat, joi, pentru data de 11 martie, a anunţat justiţia argentiniană, citată de AFP.

Tribunalul din San Isidro (nord de Buenos Aires), într-o rezoluţie adoptată cu două voturi pro şi unul contra de către judecători, ”a dat câştig de cauză unei amânări a audierii” solicitate de avocaţii a trei din cei opt acuzaţi.

Procesul a fost amânat pentru data de 11 martie 2025, la ora locală 09:30 (14:30 ora României). Aceasta este a doua amânare, după ce procesul, prevăzut să înceapă în iunie, a fost amânat pentru 1 octombrie.

Unul dintre acuzaţi, infirmiera Gisela Madrid, care de la începutul urmării în justiţie a afirmat că a urmat doar ordinele medicilor, a cerut să fie judecată separat, de un juriu popular. Astfel, procesul ei va începe pe 2 octombrie, a pronunţat tribunalul într-o rezoluţie distinctă.

Maradona, idolul fotbalului argentinian şi mondial, a murit la vârsta de 60 de ani, după o criză cardio-respiratorie, pe 25 noiembrie 2020, singur, la locuinţa sa din Tigre (nord de Buenos Aires), unde se afla în convalescenţă după o intervenţie chirurgicală pentru un hematom la cap.

În două rânduri, în 2022, iar apoi în martie 2023, la apel, justiţia a confirmat un proces contra echipei sale medicale, pentru posibilă neglijenţă cauzatoare de moarte.

Între ei opt profesionişti din sănătate se numără un neurochirurg, doi medici, un psihiatru, un psiholog, un infirmier-şef şi doi infirmieri. Ei riscă pedepse cuprinse între 8 şi 25 de ani de închisoare.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„În Liga Campionilor e important să începi bine”, a spus Cristian Chivu

"În Liga Campionilor e important să începi bine", a declarat Cristian Chivu, antrenorul lui Inter Milano, miercuri, în...

Jaqueline Cristan, învinsă de Emma Răducanu, în primul tur la Seul (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de britanica de origine română Emma Răducanu cu scorul...

Alexander-Arnold (Real Madrid) s-a accidentat după doar 5 minute în meciul cu Olympique Marseille

Debutul fundaşului Trent Alexander-Arnold în Liga Campionilor la fotbal în tricoul formaţiei Real Madrid, marţi seara, a durat...

FC Barcelona, fără starul Lamine Yamal la meciul cu Newcastle din Liga Campionilor

Lamine Yamal, noul star al echipei FC Barcelona, va rata meciul pe care campioana en titre a Spaniei...