Mirel Rădoi speră ca în finala Cupei Mondiale să se întâlnească Anglia şi Brazilia

Data:

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, speră ca în finala Cupei Mondiale de fotbal, competiţie care se desfăşoară în această perioadă în Qatar, să se întâlnească reprezentativele Angliei şi Braziliei, anunță Agerpres.

„Printre antrenamente ne facem timp să urmărim şi Cupa Mondială. Sunt partide interesante, sunt surprize. Eu sper ca şi finala să fie cea pe care am prefaţat-o eu, adică Anglia – Brazilia. Sper că le voi ghici”, a afirmat fostul selecţioner al României într-un interviu publicat pe pagina oficială de Facebook a clubului Universitatea Craiova.

El susţine că partidele de la Cupa Mondială au o intensitate bună, dar este de părere că jucătorii care participă vor avea un grad ridicat de risc în ceea ce priveşte accidentările în decembrie şi ianuarie.

„Este o ediţie a Cupei Mondiale foarte interesantă, chiar dacă se joacă în premieră în această perioadă. Dar temperatura în Qatar, din ce am înţeles, este de 16-18 grade. Meciurile au un ritm foarte bun, au intensitate ridicată şi e normal, pentru că în această perioadă toate campionatele din lume erau în plină desfăşurare. Deci jucătorii sunt într-o formă foarte bună. Problemele cu accidentările vor apărea cred în decembrie-ianuarie. Pentru că jucătorii au evoluat în campionate, cupe, competiţii continentale, apoi Cupa Mondială… deci va fi un grad de accidentare destul de ridica pentru cei care sunt prezenţi în Qatar, însă abia pe la sfârşitul lui decembrie, început de ianuarie”, a explicat Rădoi.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...