Mirel Rădoi: E momentul să demisionez

Data:

Tehnicianul Mirel Rădoi a anunţat, miercuri seara, după înfrângerea cu FC Argeş (scor 1-2), care a dus la eliminarea din Cupa României, că demisionează din funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova la aproximativ patru luni de la preluarea postului, potrivit Agerpres.

„Sunt dezamăgit atât de tare încât să îmi dau demisia în seara asta. Acum anunţ asta, mă voi duce să anunţ şi jucătorii. Cred că e momentul să demisionez din punctul meu de vedere. Rezultatul din seara asta nu ne-a avantajat. Şi chiar dacă echipa rămâne pe poziţie de play-off, calificarea mai departe în Cupa României era importantă. Iar eu nu cred că la momentul de faţă mai pot aduce un plus la nivel de echipă, de club, nu neapărat la nivelul jucătorilor… pentru că între mine şi ei niciodată nu a fost nimic. Posibil să fiu considerat laş că părăsesc corabia, dar, decât să o scufund… cred că abandonând-o poate să iasă la liman”, a afirmat Rădoi, conform postului Orange Sport.

El a afirmat că nu acceptă ca preşedintele clubului, Sorin Cârţu, să îi spună ce să facă la antrenamente şi la meciuri.

„Semnalele care au fost în seara asta din partea conducerii au fost clare. Rezultatele nu vin ca o consecinţă a unui joc slab. Dacă m-aş lua după nea Sorin (n.r. – Sorin Cârţu, preşedintele clubului), aşa se pare. Dacă preşedintele clubului face evaluări din acestea publice şi nu cu mine, atunci o să îi dau lui ID-ul ăla (n.r. – legitimaţia de antrenor), ca să vină înapoi dânsul (n.r. – pe banca tehnică). Eu îl apreciez toată viaţa pentru că m-a debutat ca jucător, dar de acolo până la a ne spune nouă ce să facem la antrenament sau la meci… eu nu o să accept. Şi nu le-am acceptat de la nimeni. Eu nu spun că am ceva cu nea Sorin, eu spun lucrurile care m-au deranjat, nu e niciun fel de problemă”, a explicat fostul selecţioner, precizând că nu va reveni asupra demisiei.

Întrebat când s-a hotărât să demisioneze, Rădoi a răspuns: „Decizia am luat-o într-un minut. Pentru că am pus lucrurile cap la cap… în astea patru luni cât am fost aici am tot colectat informaţii şi lucrurile care s-au spus. Iar multe dintre ele au venit din interior. Poate că par prost, dar nu sunt aşa prost cum par. Am şi eu abilitatea de a face anumite conexiuni. Şi atunci decât să fie o implozie la acest club, mai bine plec eu şi toate lucrurile astea se vor lămuri. Nu e normal. Eu ca antrenor nu am dreptul să o fac, dar cei care stau sus analizează şi antrenorul, critică şi jucătorii… deci ceilalţi au dreptul. Aceste lucruri le spun pentru că trebuie să se termine o dată pentru totdeauna. Pentru că altfel Craiova nu va ajunge niciodată unde şi-a propus, adică să câştige titlul. Dacă aşteptam cu decizia până la finalul anului nu făceam decât să ne păcălim singuri. Şi eu, şi echipa, şi clubul. Asta este, am ajuns la concluzia că în momentul de faţă nu pot să fac mai mult. Lucrurile care se produc din interior pentru mine sunt o problemă mare. Eu am discutat lucruri clare cu ei (n.r. – oficialii din conducere). Dacă ei nu au înţeles şi se cred în continuare antrenori şi fac analize şi evaluări înaintea mea sau faţă de mine, fără să aibă informaţiile corecte, atunci îi las pe dânşii să conducă. Dar eu am susţinerea patronului şi am avut-o în permanenţă”.

Tehnicianul Mirel Rădoi (41 de ani) a fost instalat la 9 august la conducerea tehnică a formaţiei Universitatea Craiova, când l-a înlocuit pe Laszlo Balint. El a preluat echipa pe locul 9 al clasamentului Superligii şi a lăsat-o pe poziţia a 5-a.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern va demara negocierile cu Harry Kane la începutul lui 2026 pentru prelungirea contractului

Clubul german de fotbal Bayern Munchen va purta discuţii pentru reînnoirea contractului atacantului vedetă Harry Kane la începutul...

Cristian Chivu – Vreau să am o carieră la fel de importantă ca a lui Diego Simeone

Cristian Chivu, antrenorul echipei italiene de fotbal Inter Milano, a recunoscut marţi că îşi doreşte "o carieră la...

Marca Pele, cumpărată de familia Neymar

Compania care aparţine tatălui fotbalistului brazilian Neymar a anunţat, marţi, că a cumpărat drepturile mărcii legendarului Pele, informează...

FIFA a stabilit componenţa urnelor pentru tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale 2026

FIFA a publicat marţi componenţa celor patru urne în care vor fi plasate cele 48 de selecţionate calificate...