Mircea Lucescu se simte ‘mult mai bine decât înainte de operaţie’, afirmă Răzvan Burleanu

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, se simte „mult mai bine decât înainte de operaţia” la şold suferită la finalul lunii ianuarie, a afirmat, marţi, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

„Recuperarea lui Mircea Lucescu merge foarte bine, cred că l-aţi şi descoperit. Cred că are toate abilităţile, aşa cum le avea pe teren, pe bancă şi acum ca selecţioner. E într-o formă maximă, foarte dedicată acestei misiuni pe care o avem. După ce treci printr-o operaţie, ai nevoie de tot felul de sesiuni de fizioterapie, kinetoterapie şi pe care, bineînţeles, trebuie să le facă oricine care trece printr-o intervenţie chirurgicală. Dar în momentul de faţă, cred că şi-a revenit şi chiar se simte chiar mult mai bine decât înainte de operaţie. Altfel nici nu ar fi trecut prin această intervenţie”, a declarat Burleanu la Centrul Naţional de pregătire de la Mogoşoaia.

Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a suferit o intervenţie chirurgicală la şold la finalul lunii ianuarie a acestui an şi a avut nevoie de o perioadă de recuperare.

În vârstă de 79 de ani, Mircea Lucescu va debuta cu naţionala României în campania calificare la Cupa Mondială din 2026 din SUA, Canada şi Mexic pe 21 martie, pe teren propriu cu selecţionata statului Bosnia-Herţegovina, urmând ca pe 24 martie să joace în deplasare cu San Marino.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...