Ministrul Sportului Eduard Novak și-a premiat tatăl cu 112.000 de euro; ministrul îi acuză pe sindicaliști că încearcă să-i murdărească numele

Data:

Sindicaliștii îi cer premierului Nicolae Ciucă să intervină, după ce Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, și-a premiat tatăl cu 112.000 de euro, potrivit EVZ, scrie r3media.ro.

Acesta a acordat premii pentru sportivii și antrenorii care au participat la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020. Sindicatul National Tineret și Sport (SNST) a intrat în posesia unor documente care arată faptul că ministrul Tineretului și Sportului și-a premiat tatăl cu suma de 112.000 de euro, chiar dacă acesta nu a participat la competiția sportivă.

„Novak l-a premiat pe tatăl lui Novak!

112.000 de euro pentru Karoly Novak, aprobat / ministrul Sportului, Carol Novak

SNST a intrat în posesia documentelor care arată modul în care au fost acordate premierile pentru sportivii și antrenorii care au participat la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020, desfășurate în perioada 24 august – 6 septembrie 2021.

Este, așadar, mai mult decât evident faptul că ministrul sportului Novak Carol-Eduard s-a folosit de funcția deținută, pentru a-l adăuga pe statul de premiere al Ministerului Sportului pe tatăl său, numitul Novak Karoly, ca antrenor principal, pentru a se asigura că acesta va primi un premiu în suma maximă ce s-a acordat de 554.344 lei (112.000 euro), împotriva deciziei Biroului Federal al Comitetului Național Paralimpic, care nu l-a nominalizat pe Novak Karoly nici măcar pe funcția de antrenor secund.

SNST solicită Agenției Naționale de Integritate, dar și Corpului de Control al Prim-Ministrului / Guvernul României să dispună verificarea situațiilor create la Ministerul Sportului privind incompatibilitatea, abuzul în serviciu și conflictul de interese din procedurile de premiere, dar și cu privire la respectarea condițiilor egalității de șanse pentru sportivi și colectivele tehnice, dacă toți au primit același tratament sau dacă pentru unii s-a acordat premierea la nivelul maxim, iar pentru alții recompensele nu au mai fost alocate niciodată”, au scris pe Facebook reprezentanții Sindicatului.

La scurt timp, cabinetul ministrului Eduard Novak a reacționat și a spus că „totul s-a făcut conform legii”.

„Tatăl ministrului Novak a fost premiat, dar a fost premiat dintotdeauna, e antrenor emerit în ciclism. La Tokio nu a făcut deplasarea, într-adevăr, pentru că nu au fost disponibile locuri. A fost premiat, dar totul s-a făcut conform legii. La canotaj, de exemplu, ar trebui să meargă zeci de antrenori la olimpiadă, dar nu sunt locuri pentru toți. Legea nu prevede însă că nu trebuie să fie premiați doar pentru că nu au participat la olimpiadă. Le este premiată întreaga activitate. Nu e nimic în neregulă acolo”, precizează cabinetul ministrului Sporturilor.

În această seară, ministrul a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care acuză SNST că încearcă să-i murdărească numele.

„Sindicatul Național Sport și Tineret de 2 ani de zile face tot posibilul să murdărească numele meu. Timp de doi ani acest sindicat, în frunte cu Andy Nagy, nu a făcut altceva decât să denigreze instituția pe care o reprezint. Am depus plângere penală și un proces civil, deoarece fiecare situație este folosită pentru a-mi defăima numele.

Având în vedere ultimele informații false, lansate astăzi de Sindicatul Național Sport și Tineret, fac următoarea clarificare:

La fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, la care am participat și am avut rezultate pentru România, a fost premiat și staff-ul, așa cum se întâmplă în orice sport. Tatăl meu este un antrenor emerit, mi-a fost mereu alături și a făcut parte din staff-ul meu. El a fost premiat și în 2008, când am câștigat prima medalie și în 2012, când am luat aurul olimpic și în 2016. În ceea ce privește premierea acordată pentru Tokyo 2020, Comitetul Național Paralimpic (CNP), prin adresa 514/2021, a înaintat la Ministerul Sportului premierile în baza HG 1447/2007. Lista persoanelor premiate este numită de forul de specialitate (Federația de Ciclism) și CNP, iar ea se face la fiecare ediție în parte.

În fapt, discutăm despre performanțe și premieri conform prevederilor legale”, a scris, în această seară, pe Facebook, și ministrul Eduard Novak.

În trecut, ministrul Eduard Novak a mai fost protagonistul unor scandaluri, după ce a scos expresia „toate inimile României” din mesajul în maghiară în care-l felicita pe David Popovici și când a postat pe pagina sa de Facebook Strategia Națională pentru Sport în limba maghiară, cu subtitrare în română.

De asemenea, Eduard Novak a fost incapabil să recite câteva versuri din Imnul Național al României, deși este ministru al acestei țări.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...