Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, la Gala Sportivul Anului 2022, care are loc la Opera Naţională, că este şocat de cazul de dopaj al floretistei Mariei Boldor, medaliată cu bronz la Mondialele din 2022 de la Cairo, precizând însă că fiecare sportiv este răspunzător pentru ceea ce se găseşte în corpul său, anunță Agerpres.
El a precizat că România îşi doreşte să crească sportivi, dar în aceeaşi măsură îşi doreşte ca aceştia să fie „curaţi”.
„Îmi pare rău de acest lucru, ne afectează pe toţi, dar fiecare sportiv să îşi asume ce face. Vom vedea care vor fi următoarele rezultate ale probei B. Asta e, fiecare sportiv este răspunzător pentru ceea ce are în corpul lui. Vă daţi seama că este şocant, dar îmi doresc ca toţi sportivii şi cei care lucrează cu ei să înveţe din acest lucru. Pentru că noi ne dorim să creştem sportivi, dar sportivi curaţi”, a declarat Novak.
Maria Boldor, legitimată la CSA Steaua, a fost supusă unui control inopinat în luna noiembrie şi a fost testată pozitiv la Enobosarm (ostarină), urmând să solicite contraexpertiza la proba B.
Ostarina contribuie la creşterea rezistenţei fizice şi acţionează asemenea steroizilor anabolizanţi asupra sportivilor, fără efectele negative pe care le au steroizii. Substanţa este folosită pentru tratarea unor afecţiuni precum atrofia musculară şi osteoporoza şi ajută la reducerea depozitelor de grăsime. Boxerul Lucian Bute a fost testat pozitiv la ostarină în 2016.
Ana Alexandra Boldor (CSU Politehnica Timişoara), sora Mariei, a fost anul trecut testată pozitiv la cocaină, pe 21 mai, conform Agenţiei Naţionale Anti-Doping, şi a primit o suspendare de patru ani.
Maria Boldor, 26 ani, de la CSA Steaua, a fost desemnată cea mai bună sportivă a Federaţiei Române de Scrimă în 2022 pentru medalia de bronz cucerită la floretă individual cu prilejul Mondialelor de la Cairo, dar din cauza unei accidentări nu a putut participa la festivitate.
Maria Boldor a câştigat Cupa României la floretă pe 8 noiembrie, după ce a învins-o în finală pe Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), cu 15-11, în Sala ”Ana Pascu” din Bucureşti.
Agerpres