Ministerul Sportului a anunţat, pe site-ul său oficial, că 67 din cele 68 de federaţiile sportive naţionale care au depus cerere vor primi finanţare pe anul 2023, singura excepţie fiind Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG), care nu îndeplineşte condiţiile şi a fost declarată neeligibilă, anunță Agerpres.
Comisia de evaluare din cadrul Ministerului Sportului a analizat cererile de finanţare depuse de asociaţiile naţionale, verificând datele şi termenul de depunere a acestora, precum şi îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.
Federaţiile naţionale care îndeplinesc condiţiile şi vor primi fonduri de la bugetul de stat în 2023 sunt: Aeronautică Română, Airsoft, Alpinism şi Escaladă, Arte Marţiale, Atletism, Automobilism Sportiv, Baschet, Badminton, Baseball şi Softball, Bob şi Sanie, Box, Bowling, Bridge, Canotaj, Chanbara, Ciclism, Comitetul Naţional Paralimpic, Culturism şi Fitness, Cricket, Dans Sportiv, Darts, Ecvestră Română, Fotbal Tenis CAJ, Gimnastică, Gimnastică Ritmică, Go, Haltere, Handbal, Judo, Kaiac-Canoe, Karate, Karate Kyokushin IKO 2, Karate Tradiţional, Karate WUKF, Karting, Kempo, Lupte, Minifotbal, Modelism, Motociclism, Nataţie şi Pentatlon Modern, Oină, Orientare, Pangration Athlima, Polo, Popice, Powerlifting, Radioamatorism, Rugby, Sambo, Schi-Biatlon, Scrabble, Scrimă, Skandenberg, Squash, Şah, Taekwondo ITF, Taekwondo WT, Tenis, Tenis de Masă, Tir cu Arcul, Tir Sportiv, Triatlon, Volei, Yachting, Wushu Kungfu şi Sportul pentru Toţi.
Conform raportului publicat pe site-ul citat, comisia a considerat că Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă nu poate primi finanţare în 2023 deoarece cererea a fost semnată de o persoană care nu face dovada calităţii de reprezentant legal al FRHG. În plus, s-a considerat că actuala conducere a FRHG a încălcat prevederile statutare la Adunarea Generală de Alegeri din 15 septembrie 2022.
„Cererea de finanţare precum şi documentele solicitate au fost semnate de o persoană care nu face dovada calităţii de reprezentant legal al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă aşa cum prevede metodologia de finanţare, nerespectând prevederile statutului Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, respectiv art.44 pct 2.44.2 şi art 45 pct 9.45.9. Au fost încălcate prevederile statutare de către Biroul Federal şi preşedintele federaţiei la Adunarea Generală de Alegeri din data de 15.09.2022, suspendând dreptul la vot al unor structuri sportive în mod nestatutar. În consecinţă, cererea de finanţare a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în conformitate cu art. 4 lit c-Cap III din Anexa nr. 2-metodologia de finanţare federaţiilor sportive a naţionale şi a CNP pe baza programelor sportive de utilitate publică, aprobată prin Ordinul ministrului nr. 12/2023 publicat în M.O. nr.30 din 11.01.2023, este neeligibilă”, se menţionează în raportul ministerului.
Decizia de declarare ca neeligibilă vine pe fondul unui litigiu între Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă şi Ministerul Sportului care durează de mai multe luni. Anunţul este unul surprinzător având în vedere că la 15 noiembrie 2022 Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sportului, renunţând astfel la finanţarea din fonduri publice.
„Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) a depus vineri, 11 noiembrie, la registratura Ministerului Sportului (cu nr. de intrare 14529/11.11.2022), o notificare privind denunţarea unilaterală a contractului privind finanţarea programelor sportive de utilitate publică şi încetarea acestui contract începând cu data de 14 noiembrie 2022. În acelaşi timp, a înregistrat o contestaţie la decizia Ministerului Sportului de a suspenda rezultatele alegerilor conducerii FRHG din septembrie 2022”, se arată în comunicatul FRHG remis la acea dată AGERPRES.
Ministerul Sportului a luat decizia de suspendare a efectelor Hotărârii adoptate în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă din 15 septembrie 2022, în urma unor controale, această hotărâre fiind considerată de FRHG o „imixtiune” în treburile interne, deoarece există deja pe rolul instanţelor de judecată o contestaţie depusă de mai multe cluburi.
Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat, la 15 septembrie, un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot. Contracandidatul său, preşedintele clubului Steaua Rangers, Valentin Dragomir, a primit 4 voturi.
Sursa: Agerpres