Ministerul Sportului a recunoscut practicarea oficială a două noi discipline, sportul la bară şi padelul

Data:

Ministerul Sportului a anunţat că au fost publicate în Monitorul Oficial ordinele de ministru prin care se recunoaşte practicarea oficială în România a două noi discipline, pole sport (sportul la bară) şi padelul, potrivit Agerpres.

„În Monitorul Oficial al României nr. 760 din data de 29 iulie 2022, au fost publicate ordinele de ministru prin care s-a recunoscut practicarea oficială în România a două noi ramuri sportive: Pole Sport – Sportul la Bară şi Padelul. Sportul la Bară este un sport care combină gimnastica artistică şi acrobaţia, executate pe o bară verticală, iar Padelul se joacă în echipe de câte două persoane, pe un teren asemănător celui de tenis, dar cu pereţi de sticlă. Dacă Pole Sport – Sportul la Bară necesită agilitate, forţă, echilibru, anduranţă şi flexibilitate, fiind accesibil preponderent sportivilor foarte bine antrenaţi, Padelul are o mai mare deschidere către sportul de masă şi se bucură de popularitate în rândul familiilor sau al grupurilor de prieteni, datorită uşurinţei cu care se practică”, se arată în comunicatul Ministerului Sportului.

Pole Sport include elemente artistice, dar este bazat mai mult pe mişcări atletice şi merit tehnic, fiind evaluat pe baza unui Cod de Punctaj original, în conformitate cu sporturi standard olimpice, precum săriturile în apă, patinajul pe gheaţă şi gimnastica ritmică.

Padelul cuprinde un ansamblu de exerciţii fizice complexe care angrenează atât partea inferioară cât şi cea superioară a corpului, fiind un sport care combină tenisul cu squash-ul şi care pune accent pe efort fizic, socializare şi relaxare.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...