Minifotbal: România s-a calificat dramatic în semifinalele Campionatului European

Data:

Echipa României s-a calificat în semifinalele Campionatului European de minifotbal – EMF EURO 2022, de la Kosice (Slovacia), după ce a învins echipa Cehiei, cu scorul de 2-1 la loviturile de departajare, potrivit Agerpres.

Tricolorii au fost la egalitate cu campioana europeană en titre după timpul regulamentar (50 de minute), reuşind să se impună la loviturile de la 7 metri, prin golurile marcate de Marius Balogh şi Răzvan Plopeanu.

România a avut un jucător eliminat pentru două cartonaşe galbene în finalul timpului regulamentar (min. 49), Andrei Victor Moldovan.

În penultimul act al competiţiei, România va înfrunta Bulgaria, care a trecut cu 3-1 de Franţa în alt sfert de finală. Cealaltă semifinală va opune echipele Azerbaidjanului şi Kazahstanului.

Precedentul Campionat European a avut loc în august 2018, la Kiev, în Ucraina, acolo unde România a jucat finala contra Cehiei, finală pierdută cu scorul de 1-4.

Din cauza pandemiei de Covid-19, echipa noastră naţională nu a mai participat la un turneu final din octombrie 2019, de la Campionatul Mondial, de la Perth (Australia). Acolo, România a ocupat locul 3, fiind cea mai bine clasată naţională europeană, primele două locuri revenind Mexicului şi Braziliei.

În total, 24 de echipe participă la această a zecea ediţie a Campionatului European de minifotbal, împărţite în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, au obţinut calificarea în faza optimilor de finală.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...