Minifotbal: România a fost învinsă de Azerbaidjan în finala Campionatului European

Data:

Echipa României a fost învinsă de formaţia Azerbaidjanului cu scorul de 1-0, în finala Campionatului European de minifotbal – EMF EURO 2022, la Kosice (Slovacia), potrivit Agerpres.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Seimur Mamadov (25).

Tricolorii au dominat jocul şi au fost superiori la şuturile pe poartă (10-3) şi cornere (5-2), dar nu au reuşit egalarea.

România ratează titlul continental pentru a doua ediţie consecutivă.

Bulgaria a obţinut medaliile de bronz, după 4-1 cu Kazahstanul în finala mică.

Precedentul Campionat European a avut loc în august 2018, la Kiev, în Ucraina, acolo unde România a jucat finala contra Cehiei, finală pierdută cu scorul de 1-4.

Din cauza pandemiei de Covid-19, echipa noastră naţională nu a mai participat la un turneu final din octombrie 2019, de la Campionatul Mondial, de la Perth (Australia). Acolo, România a ocupat locul 3, fiind cea mai bine clasată naţională europeană, primele două locuri revenind Mexicului şi Braziliei.

România este echipa cu cele mai multe titluri europene – şase (2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015). Azerbaidjanul nu avea nicio performanţă notabilă în minifotbal până acum.

În total, 24 de echipe au participat la această a zecea ediţie a Campionatului European de minifotbal, împărţite în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, au obţinut calificarea în faza optimilor de finală.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...