Miliardarul britanic Jim Ratcliffe a făcut o ofertă de cumpărare a clubului Chelsea

Data:

Miliardarul britanic Jim Ratcliffe, patronul grupului Ineos cu activitate în industria chimică, deja proprietar al clubului francez de fotbal Nice şi al echipei cicliste Ineos-Grenadiers, a făcut o ofertă de 4,25 de miliarde de lire sterline (5 miliarde de euro) pentru cumpărarea echipei engleze Chelsea, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Este o ofertă britanică pentru un club britanic”, a explicat vineri grupul Ineos într-un comunicat, promiţând că „va investi în Stamford Bridge pentru a face din el un stadion de talie mondiala”, şi în sectorul sportiv pentru a reuni „cei mai buni jucători şi antrenori din lume”.

Prestigiosul club londonez a fost scos la vânzare pe 2 martie de proprietarul său rus Roman Abramovici, vizat de sancţiuni după invadarea Ucrainei.

Primii trei candidaţi la achiziţionarea lui Chelsea au fost grupul condus de fostul preşedinte al lui Liverpool, Sir Martin Broughton, care îl include pe preşedintele World Athletics, Sebastian Coe, un consorţiu care îi cuprinde pe oamenii de afaceri Todd Boehly, Hansjorg Wyss şi Jonathan Goldstein şi coproprietarul echipei nord-americane de baschet Boston Celtics, Stephen Pagliuca.

Jim Ratcliffe a perturbat însă acest ecosistem cu o oferta care va implica 2 miliarde de euro în investiţii în club, pe o perioadă de 10 ani, şi 3 miliarde de euro în direcţia unei fundaţii caritabile care să sprijine victimele războiului din Ucraina.

Potrivit presei, oferta lui Ratcliffe este de departe cea mai mare.

Omul de afaceri în vârstă de 69 de ani luase deja în considerare o ofertă în 2019, înainte de a se orienta spre clubul Nice. De asemenea, Ineos a dat numele său începând din 2019 uneia dintre cele mai importante echipe din lumea ciclismului.

„Credem că Londra ar trebui să aibă un club care să reflecte statura oraşului. Unul care să fie privit la fel ca Real Madrid, Barcelona sau Bayern Munchen. Noi vrem ca Chelsea să fie acel club”, a afirmat Ineos.

Chelsea speră să aibă un nou proprietar până la sfârşitul lui mai, pentru a pregăti în linişte sezonul viitor. Actualele sancţiuni împiedică semnarea oricărui contract cu jucătorii.

„Albaştrii” sunt acum pe locul 3 în campionat, departe de primele clasate, Manchester City şi Liverpool. Câştigătoarea de anul trecut a Ligii Campionilor a fost eliminată în actualul sezon în sferturile de finală ale acestei competiţii.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...