Mike Tyson, pregătit pentru meciul cu YouTuber-ul Jake Paul

Data:

Boxerul american Mike Tyson, fostul campion absolut al categoriei grea, a anunţat că este în formă şi pregătit pentru meciul din 15 noiembrie contra YouTuber-ului Jake Paul, într-o conferinţă de presă care a avut loc duminică la New York, scrie Reuters.

Meciul a fost programat iniţial pentru 20 iulie, dar a fost amânat după ce fostul campion mondial, în vârstă de 58 ani, a avut o criză de ulcer care l-a forţat la o pauză.

”Iron Mike”, care are un palmares 50 victorii (44 KO) şi şase înfrângeri, a fost unul dintre cei mai de temut ”grei” din istorie, dar nu a mai luptat în ringul profesionist din 2005.

Când a fost întrebat de ce s-a întors pe ring atât de mult după pensionare, răspunsul lui Tyson a fost tranşant: ”Pentru că pot. Cine altcineva o poate face în afară de mine? Avem un YouTuber care luptă cu cel mai mare luptător care a trăit vreodată. E posibil să fi fost în ring cu oameni care au aceleaşi intenţii, dar în prezent, nu. De îndată ce îl prind pe tipul ăsta, se va termina complet, el va fugi. O să fugă ca un hoţ”.

Jake Paul, 27 ani, care numără 20,7 milioane de abonaţi pe YouTube, a susţinut zece meciuri profesioniste, obţinând 9 victorii, dintre care şase înainte de limită, şi o singură înfrângere, dar nu a avut în faţa niciodată un boxer.

”Sunt aici pentru a câştiga 40 de milioane de dolari şi pentru a elimina o legendă”, a spus Paul în conferinţa de presă. ”Îl iubesc pe Mike şi îl respect, dar nu mai suntem prieteni până pe 15 noiembrie”, a adăugat Paul.

Lupta, care va avea loc pe AT&T Stadium din Arlington (Texas), cu o capacitate de 80.000 de locuri, va fi considerată un meci profesionist de box şi va fi transmisă în direct pe Netflix, fiind accesibil tuturor abonaţilor platformei, circa 270 de milioane, o premieră pentru serviciul de streaming. 

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...