Mexicanul Sergio Pérez a câştigat cursa de la Monaco

Data:

Pilotul mexican Sergio Pérez (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu al principatului Monaco, etapa a şaptea a Campionatului Mondial de Formula 1, la capătul unei curse scurtate din cauza ploii şi a unui accident, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Perez a fost urmat de spaniolul Carlos Sainz jr (Ferrari), podiumul fiind completat de campionul mondial en titre, olandezul Max Verstappen (Red Bull), în timp ce monegascul Charles Leclerc (Ferrari), plecat din pole position, însă victima unei erori de strategie din partea scuderiei sale, s-a clasat pe locul al patrulea.

Verstappen este în continuare lider în clasamentul piloţilor, cu 9 puncte în faţa lui Leclerc, după ce cursa de la Monte Carlo a fost început cu o întârziere de o oră din cauza ploii, iar apoi a fost întreruptă circa 20 de minute după ieşirea în decor a germanului Mick Schumacher (Haas), fără probleme pentru acesta.

În consecinţă, având în vedere cele două ore alocate de regulament cursei, aceasta a fost scurtată cu aproximativ zece tururi.

La cursă au asistat circa 24.000 de spectatori, printre care şi fostul mare fotbalist francez Zinédine Zidane sau actorul american Patrick Dempsey.

Perez a reuşit a treia victorie a carierei şi este al treilea în ierarhia generală, la 6 puncte de Leclerc.

Clasament final
1. Sergio Perez (Mexic/Red Bull)
2. Carlos Sainz jr (Spania/Ferrari), la 1.154
3. Max Verstappen (Olanda/Red Bull), la 1.491
4. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari), la 2.922
5. George Russell (Marea Britanie/Mercedes), la 11.968
6. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren), la 12.231
7. Fernando Alonso (Spania/Alpine), la 46.358
8. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes), la 50.388
9. Valtteri Bottas (Finlanda/Alfa Romeo), la 52.525
10. Sebastian Vettel (Germania/Aston Martin), la 53.536
11. Pierre Gasly (Franţa/Alpha Tauri), la 54.289
12. Esteban Ocon (Franţa/Alpine), la 55.644
13. Daniel Ricciardo (Australia/McLaren), la 57.635
14. Lance Stroll (Canada/Aston Martin), la 60.802
15. Nicholas Latifi (Canada/Williams)
16. Guanyu Zhou (China/Alfa Romeo)
17. Yuki Tsunoda (Japonia/Alpha Tauri)
18. Alexander Albon (Thailanda/Williams)
19. Mick Schumacher (Germania/Haas)
20. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas)

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...