Mexic a remizat cu Polonia, 0-0 la Cupa Mondială

Data:

Selecţionatele Mexicului şi Poloniei au terminat la egalitate, 0-0, pe Stadium 974 din Doha, într-un meci din Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, anunță Agerpres.

Mexicanii au dominat jocul, dar polonezii au avut cea mai mare ocazie, însă Robert Lewandowski a fost autorul primului penalty ratat de la CM 2022.

”El Tri” s-a instalat în jumătatea adversă din primele minute, în timp ce adversarii nu au acţionat decât pe contre, fără pre amare succes.

Prima ocazie pentru echipa antrenată de argentinianul Martino a venit în min. 5, când Lozano a centrat în faţa porţii, dar Vega a ratat reluarea. Acelaşi Vega a trimis pe lângă poartă cu capul (26), iar Gallardo (28) a trecut pe lângă gol, după ce portarul Szczesny a ratat intervenţia. O şansă notabilă a avut şi fundaşul Sanchez (45), cu un şut din dreapta, respins de Szczesny de la vinclu.

În partea secundă, desfăşurată după aceleaşi date, Lozano a tras de la circa 24 de metri, dar Szczesny a reţinut (52).

Polonia a primit penalty în min. 56 la un duel între Lewandowski şi Hector Moreno, după ce australianul Beath a revăzut reluările. Mulţi arbitri ar fi lăsat jocul să continue, pentru ţinere reciprocă, dar echipa antrenată de Czeslaw Michniewicz a primit lovitură de pedeapsă. Golgheterul Lewandowski, autor a 9 goluri în preliminarii şi a 18 goluri în 19 meciuri pentru FC Barcelona, a tras neinspirat în stânga portarului, iar Ochoa a apărat (58).

Nord-americanii au mai avut o oportunitate bună de a înscrie, dar Szczesny a apărat şutul lui Alvarez, deviat cu capul de Martin (64).

Polonia a fost mai activă pe final, însă fără reuşite pe tabelă: Krychowiak (82) a fost blocat in extremis în 6 metri, iar Kaminski a tras din unghi, fără emoţii pentru ”veteranul” Ochoa (90+4).

Rezultatul de egalitate se înscrie în nota bilanţului direct dintre cele două echipe, cu trei victorii de fiecare parte şi patru egaluri. Polonia nu a mai învins Mexicul din 1978, singura lor confruntare precedentă la Cupa Mondială.

Remiza poate favoriza echipa Argentinei, care a fost învinsă neaşteptat de Arabia Saudită cu 2-1 în primul meci al grupei.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...