Messi va fi invitat să fie imortalizat pe aleea celebrităţilor stadionului brazilian Maracana

Data:

Lionel Messi, care a condus naţionala Argentinei la câştigarea titlului mondial în Qatar, va fi invitat să fie imortalizat pe aleea celebrităţilor de la legendarul stadion brazilian Maracana din Rio de Janeiro, a relatat portalul GloboEsporte.com, citat de DPA și Agerpres.

Potrivit sursei menţionate, Suderj, co-administratorul stadionului, a trimis Federaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA) o invitaţie formală, luni, în acest sens.

Aleea celebrităţilor de la stadionul Maracana este un spaţiu dedicat onorării celor mai mari fotbalişti. Ei sunt invitaţi să îşi lase urmele picioarelor (sau mâinilor, în cazul portarilor) în ciment, iar apoi sunt expuse la stadion.

Legende ale fotbalului brazilian precum Pele, Garrincha sau Ronaldo şi-au urmele picioarelor în acest spaţiu de la stadionul Maracana.

Messi ar fi al optulea străin care este invitat să facă parte din acest grup select, care îi mai include pe fostul internaţional german Franz Beckenbauer şi fosta glorie portugheză Eusebio.

Dacă va accepta invitaţia, Messi va fi primul argentinian care va fi onorat în acest loc de legendă al fotbalului brazilian.

În 2014, Messi a ratat şansa de a cuceri Cupa Mondială pe Maracana, după ce Argentina a fost învinsă cu 1-0 în finală de Germania, după prelungiri.

În 2021, Messi a câştigat Copa America pe Maracana cu echipa Argentinei, învingând cu 1-0 în finală chiar echipa Braziliei.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...