Messi va alege golul preferat al carierei sale, în cadrul unei iniţiative caritabile

Data:

Lionel Messi, starul mondial al fotbalului, îşi va alege golul favorit dintre cele peste 800 pe care le-a marcat în extraordinara sa carieră, în cadrul unei iniţiative caritabile care va uni lumea sportului şi cea a artei, informează EFE.

Messi, Fundaţia Inter Miami CF şi artistul Refik Anadol se află în spatele acestei campanii, care va începe atunci când căpitanul selecţionatei Argentinei va dezvălui în data de 22 mai, pe reţelele de socializare, golul său preferat.

Luând golul respectiv drept inspiraţie, Refik Anadol va crea o operă de artă, semnată de el şi de Messi, care va fi scoasă la licitaţie de casa Christie’s, în scopul strângerii de fonduri pentru iniţiative caritabile.

„Este foarte dificil să alegi un singur gol dintre toate, fiecare are ceva special, iar unele sunt foarte importante sau îmi trezesc amintiri incredibile. Dar merită să aleg unul ca favorit, pentru prima dată, pentru a face posibil acest proiect. Există un scop foarte puternic în spate şi sunt foarte fericit să fac parte din el”, a precizat Messi într-un comunicat.

Printre proiectele caritabile care vor beneficia de această iniţiativă se numără o colaborare între Fundaţia Inter Miami CF şi UNICEF pentru a promova accesul la programe educaţionale de calitate în cinci ţări din America Latină şi Caraibe.

La rândul său, artistul Refik Anadol a spus că este „o onoare extraordinară” să colaboreze cu Mess în cadrul unei campanii caritabile care „uneşte moştenirea emoţională a sportului cu viitorul artei”.

Opera de artă inspirată de golul preferat al lui Lionel Messi va fi prezentată la New York, pe 11 iunie, de casa de licitaţii Christie’s.

În vârstă de 37 de ani, Lionel Messi joacă în prezent la echipa Inter Miami, din Major League Soccer (MLS), după ce a strălucit în fotbalul european, sub culorile echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pegula şi Paolini, învinse în optimi la Berlin (WTA)

Americanca Jessica Pegula, numărul trei mondial, şi italianca Jasmine Paolini, numărul cinci în ierarhia WTA, au pierdut meciurile...

JO de la Los Angeles şi Salt Lake City beneficiază de susţinerea administraţiei Trump, afirmă preşedinta USOPC

Administraţia preşedintelui american Donald Trump i-a asigurat pe oficialii olimpici locali că se angajează să sprijine organizarea cu...

Xabi Alonso nu ştie dacă îl va putea utiliza pe Mbappe în meciul lui Real Madrid cu Pachuca

Antrenorul Xabi Alonso nu ştie dacă îl va putea utiliza pe atacantul său Kylian Mbappe în al doilea...

FIFA a dictat o suspendare de patru meciuri pentru jucătorii de la Boca Juniors eliminaţi la Mondialul cluburilor

Ander Herrera şi Nicolas Figal, jucătorii echipei de fotbal Boca Juniors, au fost suspendaţi de către FIFA pentru...