Meciurile din etapa a 33-a din Serie A, amânate după decesul Papei, se vor juca miercuri

Data:

Ultimele patru meciuri din etapa a 33-a a campionatului italian, care erau programate luni, dar au fost amânate după decesul Papei Francisc, se vor juca miercuri seară, a anunţat Liga italiană de fotbal, citată de cotidianul L’Equipe.

Meciurile amânate sunt Torino FC – Udinese, Cagliari – Fiorentina, Genoa – Lazio Roma şi Parma – Juventus Torino, iar Liga italiană a oficializat marţi reprogramarea lor pentru ziua de miercuri, de la ora locală 18:30 (19:30 la Bucureşti), astfel că acestea nu se vor suprapune cu manşa secundă a semifinalei Cupei Italiei, dintre Inter Milano şi AC Milan (în tur 1-1), programată de la ora 21:00 (22:00, în România).

Amânarea acestor meciuri a bulversat cluburile, în special cele care joacă în deplasare. Fiorentina, de exemplu, a avut dificultăţi să găsească un hotel, iar jucătorii săi se vor antrena, cu acordul clubului, în baza lui Cagliari.

La rândul său, Lazio şi-a exprimat „decepţia” şi a făcut referire la „o suprapunere inadecvată”, în timp ce clubul roman avea în plan să ia parte la un omagiu rezervat Papei Francisc.

Papa Francisc a încetat din viaţă luni dimineaţă la vârsta de 88 de ani, a anunţat Vaticanul într-un comunicat.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...