Maxim (Corvinul), după 4-0 cu Paksi FC – Am fost echipa mai bună, ne-a ieşit totul

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat, joi seara, după victoria cu 4-0 în deplasare cu Paksi FC, din prima manşă a turului întâi preliminar al Europa League, că formaţia sa a fost mai bună şi că i-a ieşit tot ce şi-a propus, scrie Agerpres.

„Noi ne-am analizat adversarul, ştiam că Paksi este o echipă agresivă, puternică şi dacă nu ne ridicăm la un nivel fizic bun vom avea probleme. Azi am interpretat foarte bine partitura tactică. Aşa sunt meciurile de Europa League, am simţit-o şi eu pe pielea mea ca jucător. Azi am fost echipa mai bună, ne-a ieşit totul. Am fost mai implicaţi în joc şi am avut şi situaţiile mai clare. Pentru că pe lângă golurile marcate cred că am mai avut 3-4 ocazii mari şi asta spune multe despre o echipă care joacă în deplasare”, a spus Maxim la postul DigiSport.

„Am adus mulţi jucători în această vară, dar azi nu am schimbat foarte mult, au fost doar doi jucători noi. Ei s-au integrat bine, sunt jucători care adus plus valoare echipei. Eu sunt un antrenor tânăr, stafful meu este unul tânăr, echipa noastră e tânără, dar vrem să mergem cât mai departe în cupele europene şi să facem lucruri frumoase. Încă mai sunt speranţe pentru a obţine dreptul de promovare în noul sezon. Poate Federaţia va da o derogare care să ne permită să putem să ne batem la promovare”, a adăugat antrenorul.

Corvinul Hunedoara a învins echipa maghiară Paksi FC cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe Paksi FC Stadion din Paks, în prima manşă a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal.

Corvinul, la revenirea în cupele europene după 42 de ani, a învins categoric şi fără drept de apel pe vicecampioana Ungariei, prin golurile marcate de Sergiu Buş (9) şi Marius Lupu (45+2, 86, 90+3).

Manşa secundă va avea loc pe 18 iulie, la Sibiu.

Dacă va trece de Paksi FC, Corvinul Hunedoara va juca în turul al doilea preliminar al Europa League cu formaţia croată HNK Rijeka.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Philipp Lahm, Dirk Nowitzki şi Maria Riesch, incluşi în panteonul gloriilor sportului din Germania

Philipp Lahm, câştigător al Cupei Mondiale de fotbal, Dirk Nowitzky, campion al NBA, şi Maria Riesch, campioană olimpică...

NBA – LeBron James, autorizat să revină la antrenamente după ce a ratat debutul sezonului

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a primit oficial...

Messi şi trei jucători joi în lotul Argentinei pentru meciul amical cu Angola

Selecţionerul campioanei mondiale Argentina, Lionel Scaloni, a anunţat, joi, lista de jucători pentru meciul amical de fotbal cu...

Dembele, Mbappe, Yamal, Salah şi Kane, nominalizaţi pentru Premiul The Best acordat de FIFA

Ousmane Dembele (PSG), câştigătorul Balonului de Aur în acest an, şi Kylian Mbappe (Real Madrid), căpitanul selecţionatei Franţei,...