Markku Kanerva: „Vom încerca să facem istorie pentru că nu am mai învins niciodată România”

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Finlandei, Markku Kanerva, a declarat, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa va încerca să facă istorie la Bucureşti, în meciul programat pe Stadionul Rapid-Giuleşti în Liga Naţiunilor, şi să învingă în premieră reprezentativa României, potrivit Agerpres.

Cele două reprezentative s-au întâlnit în până acum de 11 ori, România obţinând 8 victorii, alte 3 partide încheindu-se la egalitate.

„Încă de la început am spus că împotriva României vom avea cel mai dificil meci dintre toate cele patru. Asta este opinia mea şi acum, chiar dacă România a pierdut primele două partide jucate. Vom avea o misiune dificilă mâine pentru a învinge România. Vom încerca să facem istorie aici ţinând cont că nu am mai învins niciodată România la fotbal. Aşa că vom juca cu această motivaţie. Am mai fost în trecut în Romania ca antrenor secund şi cunosc suportul pe care îl oferă publicul de aici favoriţilor. Dar într-un fel noi suntem obişnuiţi cu asemenea partide. România este o echipă bună care nu a reuşit pentru moment rezultatele pe care le aşteaptă”, a afirmat tehnicianul finlandez.

„Într-un fel am fost surprins că România a început cu două înfrângeri, pentru că eu consideram că România este una dintre favoritele la câştigarea grupei. În ultimul meci, cel cu Bosnia-Herţegovina, România nu a obţinut niciun punct, însă a avut câteva mari ocazii de a marca. Aşa că ne aşteptăm ca mâine ei să aibe o foame de goluri, de aceea trebuie să ne apărăm foarte bine”, a adăugat Markku Kanerva.

Prezent la conferinţa de presă de la Stadionul Rapid-Giuleşti, jucătorul finlandez Nikolai Alho a declarat că partidele pierdute cu Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina din debutul Ligii Naţiunilor nu reflectă nivelul valoric al naţionalei României.

„Va fi un meci dificil mâine. Consider că înfrângerile suferite în primele două meciuri nu reflectă nivelul valoric al naţionalei României. Suntem convinşi că publicul de aici va aduce un plus de motivaţie adversarilor noştri, însă noi suntem recuperaţi după meciurile jucate şi suntem pregătiţi pentru a da totul”, a explicat Alho.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Emma Răducanu, dezamăgitor la Madrid

Jucătoarea britanică Emma Răducanu, ajunsă în prezent pe locul 221 WTA, a fost eliminată în prima rundă a...

Wozniacki, învinsă în primul tur la Madrid (WTA)

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki a fost învinsă de italianca Sara Errani cu 3-6, 7-5, 7-5, miercuri,...

Expoziţia interactivă dedicata lui Messi, inaugurată la Miami în prezenţa a numeroase celebrităţi

Artişti şi vedete din lumea divertismentului s-au reunit miercuri seară la Miami (Florida), cu ocazia inaugurării expoziţiei interactive...

Atalanta este adversara echipei Juventus Torino în finala Cupei Italiei

Echipa Atalanta Bergamo s-a calificat în finala Cupei Italiei la fotbal, după ce a învins pe teren propriu,...