Marius Florea: Bugetul ne va ajunge până la Campionatele Mondiale, adică până în luna iulie

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea, a declarat pentru Agerpres că bugetul pentru 2023, de 5,8 milioane de lei, va ajunge doar până la Campionatele Mondiale de seniori de la finalul lunii iulie, iar necesarul pentru acoperirea întregului an ar fi fost de 12,4 milioane de lei.

Federaţia Română de Scrimă a primit pentru 2023, de la Ministerul Sportului, un buget de 5,8 milioane lei, comparativ cu 5,85 milioane în 2022.

”Deci eu nu vă ascund faptul că din calculele pe care le-am făcut acum şi contractul pe care o să-l trimitem la Ministerul Sportului acest buget va ajunge exact până la sfârşitul Campionatul Mondial, adică luna iulie. Noi avem de bugetat Campionat European şi Campionat Mondial pentru cadeţi şi juniori, un Campionat European U23 şi Campionatul Mondial de seniori. Deci noi vom finanţa, începând cu luna februarie, martie, aprilie, mai, iunie şi iulie, şase luni. Şi apoi să sperăm că vor găsi soluţii cei de la minister să poată să ne facă o rectificare, ca altfel nu avem cum să termină acolo. Bugetul este cam acelaşi ca anul trecut, dar trebuie să ne uităm la P3 (programul pentru utilităţi), întreţinere gaze şi curent, în care anul trecut aveam 800.000 lei şi acum avem 200.000 lei. Asta nu ne deranjează cu nimic, pentru că în funcţie de utilităţi ne vor da banii. Eu anul trecut am avut 5,05 milioane lei la sportul de performanţă, care mă interesează pe mine, şi în acest an avem 5,6 milioane lei. Deci am un plus de 550.000 de lei”, a explicat Marius Florea.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...