Marius Copil şi Victor Cornea au obținut victorii în calificările turneului challenger de la Salzburg

Data:

Tenismenii români Marius Copil şi Victor Cornea au obţinut victorii, duminică, în primul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului challenger de la Salzburg, dotat cu premii totale de 134.920 de euro, potrivit Agerpres.

Copil (31 ani, 324 ATP) a dispus de austriacul Niklas Rohrer (21 ani) cu 6-3, 6-1, după exact o oră de joc.

În finala calificărilor, Copil îl va înfrunta pe ucraineanul Vitali Saciko (24 ani, 246 ATP), pe care l-a învins în singurul meci direct, anul trecut, în primul tur la Eckental, cu 2-6, 6-2, 6-4.

În alt meci din calificări, Victor Vlad Cornea (28 ani, 1.317 ATP) l-a învins pe conaţionalul său Filip Cristian Jianu (20 ani, 315 ATP) cu 7-5, 7-6 (6).

Sibianul va juca în finala calificărilor cu învingătorul dintre austriacul Filip Misolic, principalul favorit al fazei preliminare, şi ucraineanul Vladislav Orlov.

Copil şi Cornea vor juca şi la dublu. Cornea şi cehul Zdenek Kolar vor întâlni în primul tur francezii Sadio Doumbia/Fabien Reboul, principalii favoriţi, iar Copil şi turcul Ergi Kirkin vor înfrunta favoriţii numărul doi, austriecii Alexander Erler/Lucas Miedler.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...