Mario Camora: „Noi am controlat meciul, dar exact la finalul reprizelor am primit goluri”

Data:

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Mario Camora, a declarat după înfrângerea cu Sepsi OSK, scor 2-1, în Supercupa României, că formaţia sa a controlat jocul, dar a primit goluri pe finalul celor două reprize, potrivit Agerpres.

„Am început bine, am dat un gol rapid, apoi jocul s-a desfăşurat departe de poarta noastră. Însă meciul a fost decis de micile detalii, ei au avut ultima fază a primei reprize când ne-au dat gol şi apoi ne-au prins pe contraatac în finalul partidei şi au marcat din nou. Noi am controlat meciul, dar exact la finalul reprizelor am primit goluri. Nu ştiu ce să mai zic… Era un meci cu un trofeu pe masă, dar nu am putut să-l câştigăm. Asta e acum, trebuie să vedem unde am greşit şi să mergem mai departe”, a afirmat Camora la postul Digisport.

„Acum urmează un meci important miercuri (n.r. – cu Piunik Erevan, în manşa retur a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor), trebuie să fim uniţi şi atenţi. Până acum avem două meciuri oficiale în care nu am obţinut victoria, de aceea trebuie fim mai uniţi ca niciodată şi să reuşim să trecem mai departe în Liga Campionilor”, a adăugat fundaşul.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...