Marian Drăgulescu susţine practicarea sportului la orice vârstă: Organismul e ca un automobil, dacă îl lăsăm în parcare rugineşte

Data:

Fostul gimnast Marian Drăgulescu, multiplu medaliat olimpic, mondial şi european, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, că organismul uman are nevoie de mişcare şi a făcut o comparaţie cu un automobil care rugineşte dacă stă în parcare, potrivit Agerpres.

„Sportul este foarte important. Organismul nostru este ca un automobil, pe care dacă îl lăsăm în parcare începe să ruginească. La fel se întâmplă şi cu corpul nostru, de aceea la orice vârstă trebuie să facem sport, să facem mişcare. Iar cei care doresc mai mult, adică să facă şi performanţă, cu atât mai bine”, a afirmat Drăgulescu.

Simona Gherman, fostă campioană olimpică la scrimă, a afirmat că îi aşteaptă pe copii să practice sport la baza CSA Steaua din Bulevardul Ghencea: „Noi, Clubul Sportiv al Armatei Steaua, am fost mereu parteneri când este vorba de sport cu Primăria Sectorului 6. Împreună aşteptăm copiii în sălile de sport în număr cât mai mare indiferent de disciplină. Clubul Steaua are o bază foarte mare şi îi aşteptăm pe toţi”.

Floretista Maria Boldor, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de scrimă din acest an, i-a invitat pe copii să practice sportul pentru care ea a făcut o pasiune.

„Copiii pot veni în sala de scrimă de la 7-8 ani. Eu când m-am apucat de scrimă am făcut-o strict pentru a face mişcare, iar mai târziu am făcut o pasiune pentru acest sport”, a afirmat Boldor.

Canotajul a fost reprezentat la conferinţa de presă dedicată Săptămânii Europene a Sportului de trei sportivi medaliaţi cu aur la recentele Campionate Mondiale de la Racice, Magdalena Rusu (opt plus unu feminin), Mădălina Bereş (opt plus unu feminin) şi Sergiu Bejan (dublu rame masculin).

„Canotajul este foarte frumos şi chiar îi rog pe părinţi să îi aducă pe copii la acest sport. Dar nu neapărat la canotaj, ci la orice disciplină, pentru că fiecare în parte îi ajută pe copii să rămână sănătoşi şi să se dezvolte armonios”, a declarat Magdalena Rusu.

Colega ei din barca de 8+1, Mădălina Bereş, a afirmat: „Munca unui sportiv este încununată cu medalii, iar atunci când acestea sunt de aur nu pot fi urmate decât de momente de bucurie şi împlinire. Ne bucurăm că am repetat după cinci ani performanţa la Campionatele Mondiale şi ne dorim să continuăm aşa până la Jocurile Olimpice de la Paris”.

Sergiu Bejan i-a îndemnat pe copii să încerce să practice canotajul: „Suntem foarte mândri că am reuşit să ducem la Mondiale tricolorul la cel mai înalt nivel. Sentimentele de acolo nu pot fi trăită de oricine, de aceea îi încurajăm pe copii să vină la canotaj. Sperăm ca măcar din curiozitate să vină să încerce în Săptămâna Sportului şi, de ce nu, să rămână alături de canotaj”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Begu, în sferturi la Antalya

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, revenită în circuitul profesionist după aproape şapte luni de absenţă, s-a calificat,...

Fotbal: Dan Şucu se va deplasa cu galeria Rapidului la Craiova

Acţionarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Şucu, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...

Baschet: „Rachetele” din Houston, de neoprit în NBA

Houston Rockets şi-a trecut în cont a zecea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se...

Tenis: Collins – Rîbakina, în finala feminină de la Miami

Americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina vor juca finala turneului de tenis WTA 1.000 de la Miami...