Marian Drăgulescu: Cu siguranţă, gimnastica românească poate reveni în top

Data:

Fostul gimnast Marian Drăgulescu a afirmat că este încrezător că sportul în care s-a remarcat poate reveni la performanţele din trecut, pentru acest lucru fiind nevoie de timp, potrivit Agerpres.

„După 34 de ani de sport de performanţă, acum am trecut în antrenorat, antrenez copii la clubul Steaua şi sper să aducem performanţe cu aceşti copii. Mă simt foarte mândru pentru ‘săritura Drăgulescu’, că am putut să las ceva în gimnastică. Acum iată că şi un sportiv de-al nostru, român (Gabriel Burtănete, n. red.), a început să sară ‘săritura Drăgulescu’ şi a început să aibă rezultate la Campionatul European, o finală şi un loc 5. Sper să îi aducă rezultate din ce în ce mai bune. Cu siguranţă că gimnastica românească poate reveni în top. Fiecare naţiune a avut momente de glorie, apoi generaţiile s-au schimbat şi au trecut ceva ani până au reuşit să creeze un nou nucleu, astfel încât să revină în marea performanţă. În momentul actual cred avem nevoie de mulţi copii care să vină la gimnastică, de multe modele de urmat. Şi cu un plan şi cu o strategie pe termen mediu şi lung foarte bună putem reuşi”, a declarat Drăgulescu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku a revenit la antrenamentele lui Napoli

Atacantul belgian al lui Napoli, Romelu Lukaku, accidentat din luna august, a revenit la antrenamente marţi, în ajunul...

Kylian Mbappe (Real Madrid), incert pentru meciul cu Manchester City din Liga Campionilor

Kylian Mbappe, starul lui Real Madrid, este incert pentru meciul cu Manchester City, programat miercuri seara în Liga...

PSG, fără atacantul Ousmane Dembele la meciul cu Athletic Bilbao din Liga Campionilor

Paris Saint-Germain, deţinătoarea trofeului, nu va putea conta pe atacantul Ousmane Dembele, câştigătorul Balonului de Aur 2025, la...

Salah s-a prezentat la centrul de antrenament al lui Liverpool

Atacantul vedetă Mohamed Salah s-a prezentat la terenul de antrenament al lui Liverpool şi a anunţat acest lucru...