Marea Britanie a aprobat vânzarea clubului Chelsea

Data:

Marea Britanie a aprobat vânzarea clubului de fotbal Chelsea unui consorţiu condus de Todd Boehly, co-proprietar al echipei de fotbal american Los Angeles Dodgers, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată de acest caz, după ce patronul clubului, miliardarul a rus Roman Abramovici şi-a dat acordul în privinţa tranzacţiei, potrivit Agerpres.

Abramovici a scos clubul londonez la vânzare la începutul lunii martie, după ce armata rusă a invadat Ucraina.

Guvernul britanic a cerut asigurări că Abramovici, care a fost sancţionat de Regatul Unit pentru apropierea sa faţă de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va beneficia de această vânzare.

Clubul Chelsea a anunţat la începutul acestei luni că s-a ajuns la un acord cu consorţiul condus de Boehly, susţinut de Clearlake Capital, pentru suma de 4,25 miliarde de lire sterline (5,2 miliarde de dolari), tranzacţia fiind în curs de aprobare din partea diferitelor autorităţi.

Cum aprobarea guvernamentală a vânzării a fost finalizată luni noaptea, potrivit sursei, tranzacţia mai are nevoie de undă verde din partea Uniunii Europene, având în vedere că Abramovici deţine şi paşaport portughez.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...